Blog

Povestiri cu tâlc

Doamna, prăjiturile, tapiţeria și licornul

În inima Parisului, ferit cumva de vâltoarea orașului, am descoperit,  în peregrinările mele, un loc emblematic, o mică insulă de verdeață și liniște. Este vorba de Muzeul Național de Artă Medievală,  Muzeul Cluny,  cum i se mai spune.  Amenajat  pe un sit arheologic  cu ruine bine păstrate care îți stimulează imaginația,  muzeul se număra printre cele mai vechi vestigii monumentale din nordul Europei. Existența sa  este strâns legată  de familia Du Sommerard. Alexandre Du Sommerard (1779-1842), consilier principal al Curții de Conturi, un împătimit al artei medievale, a reușit prin colecția sa de o bogăție extraordinară și o mare diversitate să stârnească un nou interes pentru perioada  medievală. Muzeul adăpostește astăzi pe lângă cele 1500 de obiecte din colecția Du Sommerard și ansambluri mari de sculptură medievală din prestigioasele Notre-Dame sau Sainte-Chapelle, bijuterii din aur și o importantă colecție de vitralii bine conservate. Punctul de atracţie îl reprezintă însă tapițeriile din lână și mătase lucrate în stilul ‘mille-fleurs’ în Flandra secolului al XV lea. Cele șase tapițerii intitulate sugestiv La Dame à la licorne ne poartă  într-o lume de poveste înfățișând într-un mod sugestiv  simțurile  omenești, gustul, auzul, văzul, mirosul, pipăitul, peste care tronează pasiunea.

Într-una dintre tapițerii înfățișând gustul, o tânără domniță stă în picioare și mănâncă dulciuri de pe o tavă pe care o ține o slujnică aflată în genunchi în fața ei. In stânga domniței se află un leu, în dreapta sa un  inorog, iar la picioare stă o maimuță. Când priveam tapițeria gândul mi-a alunecat fără să vreau spre o poveste citita de mine, mai  demult cine  mai şti unde, dar cu o pildă foarte bună, pe care vreau să  v-o împărtășesc.

Mai aproape de zilele noastre, o doamnă mai puțin tânăra, dar căreia îi plăceau la fel de mult dulciurile se oprește pe o bancă într-o grădină umbroasa să savureze prăjiturile pe care și le cumpărase de la o cofetărie din apropiere.  Un tânăr mai prost îmbrăcat se așează lângă ea și întinde mâna după o prăjitură. Uimită de îndrăzneala acestuia și vădit iritată doamna se uită insistent la el pregătită  să ii spună vreo două că și-a permis sa ia fără voie din dulciurile ei. Tânărul  termină prima prăjitură și cu nonșalanță întinde mâna după cea de a doua, dar observând  privirea insistentă a doamnei, ia ultima prăjitură din pachet și i-o oferă galant. Apoi se ridică și pleacă în drumurile sale. Mută de uimire, de atâta tupeu, de atâta obrăznicie, nervoasă și lipicioasa pe mână de la siropul dulce al prăjiturii caută în geanta ei voluminoasă o batistă. Deodată înțelege ce s-a întâmplat și se rușinează. Pachetul ei cu prăjituri trona neatins în geantă. Nu apucase să îl scoată în schimb tânărul  cu multă generozitate i-a oferit o prăjitura din propriul lui pachet cumpărat de la aceiaşi cofetărie. Doamna s-a simțit tare rușinată de gândurile ei, de lipsa ei de generozitate și mai ales, tare necăjita pentru că nu a spus  mulţumesc. Pentru toate era deja prea târziu, tânărul plecase.

Iată și morala poveștii Există patru lucruri pe care nu le poţi recupera:
–  Piatra…după ce a fost aruncată!
–  Cuvântul…după ce a fost spus!
–  Ocazia…după ce ai pierdut-o!
–  Timpul…dupa ce a trecut!

 

 

 

 

 

 

Advertisements

În așteptarea eclipsei de lună albastră

Din caietul meu cu rime ….și desene

Luna albastră e agățată pe cer.
Ca un bulgare rostogolit de ger
Și tricotează cu andrele de nea 
Încet, încet noaptea de catifea

Tu lună mereu ai fost dragostea mea
Iar eu, ca o stea ce abia licărea
Peste marea înfuriată, rece , straină
Răsăream înfrigurată de vânt, fără vină

Am plâns cât de mult am putut lăcrima
Am vorbit cât de mult am putut murmura
Am mers cât de mult am putut alerga
Am iubit cât de mult am putut adora

Când valul speranţei suflă în pânze
Întind aripile făcute din frunze
Și ma înalț către luna albastră
Părăsind lumea rea …pe fereastră

The tree of life

A symbol that has brought death and raised life through the tumultuous history of mankind.

The tree of life is the metaphoric word for the Holy Cross, the most powerful Christianity symbol of death and resurrection. In ancient times, the Latins used the term “crux” for the cross, and the Greeks “stavros”.

But even before, the cross was used as a sacred symbol connected with supernatural forces.  According to the researchers, the cross had its origin among the Babylonians of ancient Chaldea representing the Tammuz god of fertility embodying the powers for new life. The ancient scientists believed that the earth is the middle of the universe and the four arms of the cross indicated the four cardinal points.

The Elevation of the Holy Cross is one of the Great Feast of the Orthodox church Most people who were born in urban area  know less about folks life and old traditions. So as I am ….. this is why I am glad to share with you a collection of beautiful traditions coming from Romanian folklore.

  • On the day of Elevation of the Holy Cross, Romanian Orthodox church adorns and surrounds with flowers and branches of basil the Cross.  
  • The peasants start harvesting vineyards and feed with grapes berry the sky birds, with the desire to protect the harvest of the next year.  
  • Mugs of milk and honey are given to the poor in the memory of our loved ones who are no longer among us. It is said that the pears picked up today have healing powers. 
  • Do not eat garlic, plums, walnuts and melons today as their core have a similar appearance to a cross.
  • In the villages women throw plums in the washing water to protect their family from evil spirits.
  • Green walnuts are crushed to fall down their bark and people looking to build new fountains, gather hazelnut branches which today are endowed with miraculous powers for finding water springs. 
  • The leaves and flowers of basil, mint, marjoram, and other magical herbs are sanctified in the church to relieve later many pains and diseases.  
  • Fruit growers hang basil bouquets in unfruitful trees to become fruitful next year.  
  • And lastly the belief in fortune…. people makes lucky charms from sanctified small coins and kept them in their wallet with a small cross throughout the year.

 

Cum a fost la pușcărie

Povești din închisoare. La Modelo

Chiar dacă unii nu sunt curioşi să vadă cum e la puşcărie, ..ei bine, eu am fost. În vara aceasta (2017) cea mai veche închisoare catalană şi-a închis porţile pentru deţinuţi şi le-a deschis pentru vizitatori. Turul durează o oră şi reprezintă fără doar şi poate un mod inedit de înţelegere, învăţare şi de experimentare a privării de libertate.

 


Simbol al represiunii politice spaniole unde au fost executaţi peste 1.000 de duşmani franchiști, penitenciarul La Modelo este situat între clădirile rezidențiale ale cartierului L’Esquerra de l’Eixample din Barcelona, nu departe de Gara  Sants, între străzile Rosellón, Provenza, Nicaragua şi Enteça. Intrarea în clădirea impunătoare cu ziduri înalte, învechite de vreme și turnuri de supraveghere austere se face pe o poartă masivă de lemn deasupra cărei este inscripționat “Preventori judicial”
Închisoarea a fost construită în urma cu 113 de ani dupa  modelul introdus spre sfârșitul secolului al XVIII-lea de filozoful și juristul  Jeremy Bentham. Este vorba de o construcție cu arhitectură circulară, denumită Panopticon sau Panopticum care permite supravegherea prizonierilor de către un singur paznic, tot așa cum uriașul cu o suta de ochi, Argus (sau Argos) Panoptes, pus de Hera fiind, o păzea pe frumoasa Io, iubita lui Zeus, transformata chiar de acesta într-o junincă albă, tocmai pentru a adormi vigilența geloasei sale consoarte. Deși este imposibil din punct de vedere fizic ca un singur paznic să observe toate celulele în același timp, faptul că deținuții se știu supravegheați le dă sentimentul unei omniprezențe în mod constant. Oricum conceptul de tip supraveghere totală nu ar trebui să ne mire căci s-a extins astăzi şi în viaţa de zi cu zi, odată cu dezvoltarea exponenţială a tehnologiilor de supraveghere ubicuă, doar că acum îi zicem glumind Big Brother. Dar să lăsăm divagaţiile despre pierderea libertăţii  într-o societate care se doreşte mai liberala şi mai libertină decât oricare alta şi să ne întoarcem la experienţa La Modelo.

Intrarea este gratuită

După ce primeşti un stick galben pe care il pui în piept, fugi de căldura din curte şi te refugiezi într-o sala care mi s-a părut că seamănă izbitor cu o de sala de aşteptare de clasa a doua din Gara de Nord. Nu peste multe minute ești preluat de doi gardieni și introdus în incinta închisorii. Cu un scârţâit metalic prelung şi plângăcios poarta cu drugi groşi de fier se dă la o parte şi tot aşa se închide în urma ta, iar alta ca o soră geamănă se deschide în faţă. La fel ca deţinuţii rămâi prins într-o colivie de fier. În faţă gratii în spate gratii! Nu ai voie să păşeşti mai departe urmând linia galbenă trasată pe jos, până ce gardienii nu îţi fac semn. Sunt mulţi gardieni ceea ce îţi creează impresia că închisoarea e încă vie. Cei de la posturi par mai serioşi, cei care te conduc mai binevoitori, dar toţi te atenţionează că nu ai voie să îi fotografiezi. După ce treci de cele trei puncte de control, ajungi în corpul central care este centrul principal de supraveghere și inspecție. De aici, din circularul panopticon, pleacă şase galerii cu  celule individuale complet izolate. Fiecare dintre aceste galerii găzduia o tipologie diferită de prizonieri: deținuții primari;  stagiari cu comportament bun;  recidiviști cu comportament adaptat;  deținuți delicvenți cu dificultăți de adaptare;  deținuții care lucrează în închisoare;  deținuți izolați.
Trecând pe lângă încăperile dedicate bibliotecii, cabinetului medical, frizeriei, etc mi-a atras atenția mottoul -In severitate humanitas-. În societatea burgheză a vremii închisoarea nu se dorea să fi altceva decât un mecanism de reintegrare socială. Cu toate acestea timp de decenii nu a fost altceva decât un simbol al represiunii lui Franco în Catalonia. Războiul civil a adus aici peste 12.000 de oameni într-un spațiu creat pentru 900. De-a lungul anilor au fost închiși pe lângă deținuți de drept comun și disidenții politici din timpul dictaturilor  Primo de Rivera și Franco, precum și muncitori, sindicaliști și susținători ai unor greve și mișcări de protest, cum ar fi Săptămâna Tragică (1909), La Canada ( grevă care a reprezentat în 1919 un mare succes al mișcării muncitorești, făcând din Spania prima țara care a adoptat săptămâna de munca de opt ore) sau greva tramvaielor (1951) etc.

Evadarea brutarilor

Zidurile închisorii au fost martore ale multor atrocități comise fie că este vorba de opresiune, nebunie, sinucidere, decese cauzate de supradoze, viol, sadism dar și evadări cea mai recentă fiind cazul brutarilor în 1983. 11 deținuți cu statut privilegiat pentru buna purtare, care lucrau la brutăria închisorii, au evadat săpând un tunel de 6 metri lungime cu ustensilele de gătit pe care le aveau la îndemână. Pământul extras a fost folosit, fie ca un ghips amestecat cu făină la acoperirea pereților cuptorului, fie camuflat între pungile de alimente depozitate în debaraua brutăriei. Tunelul le-a permis accesul la un transformator de electricitate situat într-o cameră în curtea exterioară. Odată ajunși acolo era suficient să se amestece între rudele care vizitează închisoarea și să iasă nestingheriţi pe poarta acesteia. Planul a funcționat perfect până când, chiar la ieșire, un gardian aflat la post a fost surprins să descopere grupul numeros care a părăsit transformatorul, observând urme de sol umed agăţat pe hainele unuia dintre aceştia și evident a dat imediat alarma.

Ușile galbene

Pentru o scurtă trecere în revistă a ceea ce a însemnat La Modelo de-a lungul existenței sale, astăzi una din galeriile închisorii găzduiește o expoziţie intitulată „13 povestiri din La Modelo “. Este vorba despre 13 celule ale unor personaje sau grupuri emblematice din istoria închisorii în relația cu istoria orașului și a țări.  Fiecare este asociat cu o dată, o temă şi un context fie ca e vorba de politicieni, oameni de litere, prelaţi, artişti anarhişti sau chiar delicvenți de drept comun. La Modelo vorbește prin cele 13 povești pentru că nu s-a dorit doar amintirea istoriei unui loc, ci sublinierea ideii că acest loc a fost timp de mulți ani un centru de represiune….
Cele 13 panouri plasate pe ușile vopsite în galben ale  celulelor spun câte ceva despre cei care au trecut prin închisoare,  personalități emblematice, temuți traficanţi de droguri sau chiar oameni anonimi cum a fi un chelner de 24 de ani arestat în 1955 pentru că era bănuit că e homosexual.
Și pentru a reda si mai bine experiența a ceea ce înseamnă cu adevărat viața în închisoare pe una din galerii se aude în permanență un zgomot de fond…același auzit de deținuți zi de zi în închisoare.
După ce faci turul curții interioare, vizita se încheie în locul unde a fost executat Salvador Puig Antich , o figura iconică a mișcării de eliberare catalane, cel care l-a inspirat pe regizorul Manuel Huerga în filmul Salvador din 2006.
Centrul La Modelo și-a încetat definitiv activitatea la 8 iunie 2017, cu o zi înainte de aniversarea a 113 de ani de la inaugurarea și poate fi vizitat până la sfârşitul lunii noiembrie, urmând să fie transformat provizoriu în școală. Dacă cumva sunteți în capitala catalana și aveți chef sa vedeți cum e la închisoare mergeți la La Modelo. E până la urmă o vizită inedită.
Mulţumesc Gabby Segarra pentru ideea de a vizita La Modelo

 

This slideshow requires JavaScript.

Cum desenăm

Perspectiva și punctul de fugă

Pare dificil uneori  sa dai adâncimea corectă  unui desen,  să încadrezi ceea ce vezi într-un plan astfel încât ochiul privitorului să nu fie agresat. Totuși dacă ai câteva noțiuni de bază, până la urmă, nu este chiar așa de complicat.  Pentru a crea impresia de spațiu trebuie să vedem ce e cu perspectiva asta sau mai rafinat spus arta de a recrea adâncimea și imagini tridimensionale pe un plan bidimensional. Sigur puteți desena foarte bine și fară să știți mare lucru despre perspectivă, dar dacă știți veți desena mai ușor.

Într-un desen, perspectivă este cea care simulează adâncimea și localizarea obiectelor aflate la distanțe diferite unul de altul.

 

Înainte de Giotto noțiunea cu siguranță nici nu exista. Asta nu i-a împiedicat desigur, pe mari artişti de atunci, să picteze admirabil. Ei reuşeau să dea sentimentul de spațialitate prin simpla observarea a naturii. Filippo Brunelleschi, artist si arhitect al Renaşterii italiene Florentine, a fost cel care a reprezenta clădiri în perspectivă și chiar a efectuat o serie de studii cu ajutorul unui instrument optic,  un fel de perspectograph. Astfel a descoperit principiile geometrice care guvernează perspectiva conică, un sistem de reprezentare grafică bazată pe proiecția unui corp tridimensional pe un plan și pe punctul de fugă.

brun
Perspectivă liniara realizată de unul dintre părinții Renașterii, Filippo Brunelleschi (1377 –1446)  recunoscut și pentru contribuția sa în arhitectură  

Dar ce e asta perspectivă conică?  Păi am citit că ochiul uman are un câmp vizual conic cu o deschidere de aprox. 53 de grade. Un lucru e clar cu cât un obiect este mai departe cu atât pare mai mic.

perspectiva
grafică Pictolandia

O altă noțiune ar fi punctul de fuga. Toate liniile orizontale care în realitate sunt paralele cu cât se îndepărtează vor părea că se unesc la nivelul ochiului într-un punct care se numește punct de fuga. În timp ce toate liniile orizontale paralele,  perpendiculare pe direcţia de vizualizare rămân paralele. Cu cât un obiect este mai aproape cu atât va părea mai mare în comparaţie cu un obiect îndepărtat. Un pachet de şerveţele poziţionat foarte aproape de noi va părea de exemplu mai mare decât o casă aflată la distanță.

 

2pctfuga
grafică Pictolandia

Putem avea un punct de fugă sau doua puncte de fugă asta  în cazul în care obiectul nu este plasat cu una din fețe spre ochii privitorului adică frontal, ci doar un colț este îndreptat către acesta.  Există și cazuri când avem trei linii de fuga ..dar mai rar.

nivelul ochilor
grafică Pictolandia

Ar mai fi o linie importantă care ne ajută și aceasta este linia orizontului. La școală am învățat că linia orizontului se situează acolo unde se întâlnește cerul cu pământul. În desen orizontul este o linie imaginară la nivelul ochilor, prin care definim poziția noastră față de un obiect. În funcție de ea putem stabili  ce este la nivelul nostru ce este deasupra noastră  sau sub sub noi. Toți oamenii din desenul de mai sus, ai căror ochi se află la linia orizontului, se situează la înălțimea privitorului, adică altfel spus linia orizontului  este limita ochilor lor. Cu cât te vei afla la o înalțime mai mare cu atât vei vedea mai mult. Când ne aflăm într-o cameră linia orizontului va fi cel mai îndepărtat perete pe care îl vedem.

picture case
grafică Pictolandia

În concluzie dacă vrem să avem desene realiste trebuie să ţinem seama de perspectivă. Dacă nu zicem că le-am făcut abstracte.

 

În căutarea țestoaselor cu gâtul lung

Cu barca pe râul Dalyan 

Din ciclul pe patru roți prin Turcia asiatică: Bursa, Izmir, Marmaris, Didim

Râul Dalyan, delta formată de acesta și orășelul cu același nume situat pe coasta sud-vestică a Turciei, pe partea Mediteranei, au devenit faimoase în 1987. Atunci ecologiştii s-au opus construirii unor hoteluri în preajma plajei Iztuzu, care formează o barieră naturală între râu și mare, recunoscută ca fiind habitatul broaștelor țestoase din familia Carreta, Caretta. Locul de o frumusețe aparte cu delta verde, faimoasa plajă a țestoaselor, mormintele cariene săpate în stâncă și băile de nămol pentru înfrumusețare și sănătate, reprezintă o atracție pentru o excursie în zona sau chiar o destinație de vacanță pentru cei care iubesc natura și vor să o exploreze, nu doar să stea la soare.

Fiind în Marmaris nici noi nu am ratat ocazia de a pleca în căutarea broaștelor țestoase, și a vestigiilor Lyciene pline de  istorie și legende.
Priveliștea pe mare e fantastică. Stâncile sălbatice, marea albastră cu reflexe de azur și turcoaz, valurile unduitoare, păsările ce te însoțesc în călătorie, totul te descarcă de stresul cotidian învăluindu-te în frumusețea și măreția naturii. Vasul Orca pe care l-am ales pentru croaziera noastră, a ancorat lângă o insulă micuță Delikli Ada la câteva sute de metri de locul în care râul Dalyan se îngemănează cu marea. De acolo începe călătoria pe râu în bărci mai mici care să ne permită să intrăm în labirintul întortocheat al deltei. Întâi însă ne-am oprim pe superba plaja Iztuzu,  să căutam ţestoase, sa facem baie în mare, sau o plimbare pe partea dinspre râu. Din păcate nu am întâlnit nici picior de țestoasă. Ele vin aici doar noaptea, ziua poți vedea doar banda care marchează zona interzisă unde își fac cuiburile în perioada mai – octombrie. Chiar mi-a părut rău că nu am avut suficient timp să explorăm această plajă cu nisip fin și valuri înspumate.

Părăsim plaja, ne urcăm în bărci și navigăm pe canalele pline de stuf ale deltei, amintindu-ne cumva de călătoria plină de obstacole a lui Charlie și Rose, pe râul african Ulanga din renumitul film The African Queen filmat aici.  Pe măsură ce ne apropiem de destinația noastră, sâncile capătă forme, dezvăluindu-ne adevărate temple săpate în piatră cu coloane ionice a căror capiteluri susțin frontoane triunghiulare. Acestea nu sunt altceva decât morminte cariene din vremurile anticului oraș Kaunos. Se pare că locuitorii de atunci erau încredințați că sufletul lor este luat de sirene înaripate și dus în lumea de dincolo, de aceea își plasau mormintele în afara orașului de-alungul coastei pe promontorii stâncoase. Legenda spune că orașul a fost întemeiat de Caunos nepotul zeului Apollo care căuta să se stabilească cât mai departe de sora lui geamăn Byblis, dezgustat fiind de dragostea ei nefirească pentru frate. Nebună de durere, Byblis , aflând că a fost părăsită de fratele său,   pleacă în căutarea lui rătăcind prin Grecia și Asia Mică și chiar încearcă să se sinucidă. În final răpusă de disperare și de lunga călătorie moare și se transforma într-un izvor datorită lacrimilor vărsate. Eu cred că toate legendele astea au un sâmbure de adevăr. Cert este că atât povestea cât și vibrația naturii m-au făcut să doresc să aflu mai multe despre istoria locului.

Trecem de Dalyan și ne îndreptăm către  Mud Baths ultima oprire din itinerariului nostru. Aici ne relaxam mânjindu-ne cu nămol, dar acesta nu e negru așa cum îl ştim noi de la Amara sau Techirghiol ci argilos . Ați văzut cum se bălăcesc la țara porcii în noroi ???,…….cam așa eram și noi în bazinul cu nămol alunecos și lipicios. Proprietăți terapeutice prea mari nu are dar se spune că e foarte bun pentru curăţarea pielii. Însăși Cleopatra frecventa aceste locuri pentru a scăpa de riduri, iar nămolul pentru baia ei era parfumat cu apă de roze, rozmarin și alte ierburi. După ce ne-am spălat bine de nămol însoțitorii noștri turci ne-au asigurat că efectul se vede și toţi arătăm mai tineri cu 10 ani (sic!).

La întoarcere am urmat acelaşi curs însă mult mai obosiți fiind după o zi plină de soare, bălăceala și plimbări pe plajă. Eu m-am tolănit pe punte, iar consortul a mâncat crabi. Chiar dacă mișcare perturbatoare a valurilor se resimțea puternic, -nu mai știu daca era ruliu sau tangaj, cred că amândouă-, căci marea spre seara e mult mai agitată, m-am lăsat în voia lor digerând experiența avută în acest colț de paradis pământesc. Excursia în sine este foarte frumoasă dar cumva e deranjant spiritul ăsta comercial al turcilor. La început îți promit marea cu sare all inclusive și apoi descoperi pe parcurs că mai trebuie să scoți câţiva euro din buzunar pentru câte o răcoritoare, înghețată, vreo băutură mai buna sau tip box la orice pas. Oricum nu îi poți refuza; au ei un fel aşa de a se purta cu turiştii, care te amuză și nu te poți supara, pentru că Turcia, dincolo de coloratura ei e o țară minunată cu oameni frumoşi și binevoitori.

Vasul OrcaOrcaÎn larg mare e calmă și azuriecalmGrota de fosfor din peninsuala Adaköy grota albastraMica insuliță Delikli AdainsulaPlaja broaștelor țestoasetortle beach Cuiburi de țestoase și linia de demarcație t nestPunct de supraveghere pe İztuzu Beacht beachLocul unde mare se îngemănează cu râulbeach and riverPe ponton20160517_125235Delta Dalyansmall boatsCarian Tombscarian.tombItinerariuharta

Stați pe aproape că o să mai desenez și o să vă povestesc despre Bursa, Izmir, un oraș care mi-a plăcut mult și Didim cu impresionantul templu al mitologicului zeu soare. Până atunci citiți și impresiile mele despre Marmaris.

Marmaris unde azuriul e la el acasă

Cu siguranță paradisul este aici pe pământ

(din ciclul pe patru roți prin Turcia asiatică: Bursa, Izmir, Marmaris, Didim)

Dispus de-alungul unui golf adânc unde se îngemănează Marea Egee cu Mare Mediterană, Marmaris este un oraș verde cu o faleză frumoasă care desparte linia de hoteluri, restaurante și baruri de plajă. Marea e de una albastru azuriu, culoare  care te liniștește și te face să te simți minunat. Nu mi s-a părut o stațiune sofisticată în ciuda aerul cosmopolit adus  de ritmul trepidant estival, ci mai degrabă una plină de culoare, unde te poți  bucura de o vacanță plăcută cu sporturi de apă, jogging, biking și croaziere pe marea, dar și  shopping cât cuprinde căci suntem în Turcia doar.

Orașul vechi cu străduțe înguste și case bine conservate, bazarul și portul  Netsel unul din cele mai importante din Turcia, au un farmec aparte.  Încă din antichitate Marmaris a reprezentat un important punct de pornire pentru cei care aveau de străbătut traseul Anatolia- Rodos- Egipt. Nu se știe cu exactitate când a fost fondat orașul, dar  acesta a devenit parte a imperiului otoman în 1425. Numele de Marmaris este cunoscut de pe vremea beiului din Menteșe și provine de la cuvîntul turcesc  mermer (marmură). Regiunea fiind bogată în marmură, așezarea portuară avea desigur, un rol proieminet în ce privește comerțul  cu marmură, un material cu calități prețioase, atât de apreciat. Mai târziu sultanul  Süleyman Magnificul ordonă aici reconstruirea din temelii a castelului care se pare că a fost odată inima orașului carian Physkos, în dorința de ai servi ca bază miliara înainte de expediția pe care o plănuia în Rhodos.  Istoricul Evliya Çelebi care  prin secolul   17, vizitase  Muğla și împrejurimile, susține chiar că însuși Süleyman ar fi dat numele orașului cu celebra frază “Mimari as!”- Spânzurați arhitectul!  nefiind mulțumit de  cel care făcuse planurile cetății.

Cum spuneam Marmaris are un farmec deosebit cu plaja sa îngustă așezată într-un golf de o frumusețe uimitoare, înconjurat de munți acoperiți cu păduri  de pin și drumuri  înguste care se te conduc de-a lungul peninsulelor adiacente Datça și Bozburun unde poți descoperi  plaje fantastice pe jumătate sălbatice.

 

În Marmaris este imposibil să te plictisești. Orașul este  viu,  plin de soare, muzică și nopți albe,  iar forfota estivală se împletește cumva cu excursiile pitorești  pe mare, ce te conduc departe de agitația civilizației.

Castelul Marmaris

20160514_123823

Marina

portul

Fântâna muzicală și turnul cu ceas

fantani.jpg

Mica sirenă

20160516_204045

Orașul vechi și marele bazar

20160514_124337

Portul Netsel

20160514_123632

Plaja

rivieraa

Faleza Marmaris

plajaExcursii cu barca pe mare

croaziera

Recomandările mele pentru cei care vin aici:

  • Vă place viața de noapte atunci alegeți hotelurile de pe malul mării unde muzica nu încetează până în zori.
  • Doriți liniște și relaxare, alegeți  hotelurile mai retrase din interiorul stațiunii. Tot aici găsiți și apart hoteluri dacă nu vă dați în vânt după all inclusiv sau half board.
  • Plaja din Marmaris este îngustă și aglomerată  (în sezon) așa că excursiile  cu barca către insulele cu plaje superbe sunt recomandate : Cleopatra Island, Sedir Island  sau Incikum beach– plajă locală  (la 40 min cu mașina )
  • Marmaris este un loc excelent pentru iubitorii de zbor cu parapanta și kite surfing, sau diving
  • Nu ratați croaziera pe râul Dalyan și Carian Tombs mai multe aici
  • Faceți o vizită la Atlantis Waterpark  
  •  Bucurați-vă de bucătăria locală , aveți de unde alege sunt restaurante și baruri la tot pasul. Nouă ne-a plăcut Andy,s restaurant &Bar și am descoperit Aliilas un BBQ chicken fără pretenții dar credeți-mă se mănâncă foarte bine.
  • Vizitați plaja și marina din Icmeler la 10 minute de Marmaris cu dolmuș (cost 3 lire) sau 30 de minute cu barca (15 lire) . Alte variante: cu bicicleta sau pe jos dacă vă plac plimbările mai lungi.
  • Dacă vă mai rămîne timp  vizitați peninsula Datca aflată la o ora și 30 de minute de Marmaris cu autobuzul local, sau închiriați o mașină pentru a junge și la ruinele antice Knidos.

Flowers, sunshine for the soul

I think that flowers have brought color to the earth. And I also believe that  they  invented  the subtle sense of color shadows.  Without flowers  the world would have been sad and gloomy. Flowers always make people smile, feel better and much happier; so they are sunshine and medicine for the soul. When I draw flowers it’s like drawing feelings: energy from the poppies, passion of the roses,  tenderness brought by  lily of the valley, hope from snow flowers and mystery rising from violets.  

Solitudine 

Keep your face to the sunshine and drive away sadness and shadows from your life. It’s what the sunflower do on the field

fl soarelui

Rainy day

No rain no flowers so raise your spirit, not your voice. It is rain that grows flowers, not thunder.

20170509_10531500

Lily of the valley

Every child is a different kind of flower, and all together children and flowers, make this world a beautiful garden.

lacramioare 1

Bouquet

Don’t wait for someone to bring you flowers. Plant your own garden and decorate your own soul.

a2

March

Despite the forecast live like it’s spring

March

And above all, let’s don’t forget how to love and be grateful for all the  love we receive.  

Oscar Wiled  used to say -Keep love in your heart. A life without it is like a sunless garden when the flowers are dead. The consciousness of loving and being loved brings a warmth and a richness to life that nothing else can bring!

My recent works

Light House

“If you are a lighthouse, you cannot hide yourself; if you hide yourself, you cannot be a lighthouse!” Mehmet Murat ildan

20170504_180355

 

On the field

“Some women are built by the fire. Yet, there are some that are the FIRE!”
― Shannon L. Alder

fata2

Travel

“Traveling – it leaves you speechless, then turns you into a storyteller.” – Ibn Battuta

travel

Carnevale

Carnevale vecchio e pazzo
s’è venduto il materasso
per comprare pane e vino
tarallucci e cotechino- Gabriele D’Annunzio

17992122_186106301908475_1344701133677158586_n

And finally my assistant 

“when I am feeling low all I have to do is watch my cat and my courage
returns” Charles Bukowski

18198341_1658051150933251_1066456800828596994_n

 

 

 

 

Pădurea tropicală de lângă oraș

Lumea exotică de la Campona

Într-o vară am plecat într-un circuit pe patru roți să descoperim castele  romantice faimoase,  pe care e musai să le vizitezi, măcar o data în viață. Nu am să vă povestesc acum însă despre vreun castel, ci despre  o incursiune într-o pădure tropicală recreată.

Când plecăm la drum nu îmi place să irosesc o zi, parcurgând sute de km la volan, așa  că încerc să identific pe ruta aleasă câte o atracție,  mai mult sau mai puțin inedită. De data aceasta ne-am oprim  la Tropicarium.  La periferia orașului Budapesta,  într-un mall poți avea parte de o experiență  plăcută, adresată deopotrivă copiilor și adulților.  Odată ajunși am parcat lejer și am intrat în mall-ul Campona. Imediat ce am dat cu nasul de magazine, nu am rezistat impulsului feminin de a intra  în vreo doua trei, probând diverse săndăluțe și bluzițe. Doar ochii rugatori ai soțului m-au oprit din frenezia shoopingului. La Tropicarium nu era coadă, probabil pentru că era într-o zi de joi,  așa că am luat repede doua bilete -2300 de huf de persoana și am pornit într-o incursiune exotică. Aici pe 3000 de mp traiesc  într-un habitat recreat  animăluțe de tot felul: păsări exotice care zboara  liber pe deasupra capului vizitatorilor, papagali galagioși,  pești de toate formele și culorile, fie că e vorba de specii locale sau de cele din adâncul oceanelor, maimuțici obraznice, veverițe jucăușe, porcușori de guineea ciufuliți, șerpi și reptile care te privesc cu ochi reci, scorpioni , paienjeni,  înțeleptele broaște țestoase gigant sau minuscule broscuțe pe cât de frumos colorate pe atât de otravitoare, temuții rechini, îngrozitorii priania sau elegantele pisici de mare.


 

Când treci prin zona dedicată pădurii tropicale la fiecare sfert de oră începe ploaia în  hărmălaia păsarilor și a furtunii cu fulgere și tunete.  Vegetația luxuriantă te înconjoară la tot pasul și simți freamătul misterios al unei lumi mai puțin cunoscute. Spectaculos este și tunelul cu apa marină care se întinde pe o lungime de 12m. În acest loc unde sute de peși înoată învârtindu-se ca într-un dans amețitor, vedete de necontestat sunt rechinii. Fie albaștrii, tigrați, maron sau gri,  rechinii, în mișcarea lor imperturbabilă transmit în jur o stare de respect și teamă.


 

Lumea marină, deși atât de tăcută și departe de întelegerea și obișnuința noastră terestră, m-a fascinat cu  ciudățenia formelor și culorilor care izvorăsc din adâncuri. La plecare, în semn de la revedere, am mângâiat  pisicile de mare care se zbenguiau într-un tank mare cu apă sărată.

Mamaia din nou după mulți ani

Sin apa marii, de pe-ntregul litoral…”

Mi-e greu să am o părere obiectivă despre Mamaia, stațiunea copilăriei mele. De ce ? Pentru că mi-aș fi dorit ca totul să fie perfect.  Așa cum mi se părea odată, când o vedeam prin ochi nepretențioși de copil.

Vestită pentru plaja sa întinsă și lată, cu nisip fin auriu, Mamaia de astăzi te întâmpină cu o aglomerație urbanistică post decembristă, care îi știrbește oarecum din frumusețea și simplitatea de altădată. În cei 27 de ani s-a construit ceva! La tot pasul, te întâmpină acum silueta unor hotelurilor noi trântite  pe plajă sau înghesuite între  hotelurile mai vechi care  la rîndul lor, au îmbrăcat haina noua a unor remodelări sau renovări, cu mai mult sau mai puțin bun gust. Unele dintre construcțiile  rezidențiale moderne amplasate chiar pe plajă par sa aiba un aer exclusivist. Cele situate însa mai în nordul stațiunii  ne reamintesc cumva de blocurile comuniste de alta data,  în timp ce,  văduvite de criza economica, structurile de beton lăsate neterminate împrăştie în peisaj un sentiment de paragină, mizerie și dezolare. Și pe malul lacului Siutghiol stau rânduite noi construcții, multe in regim de apart hotel.

Faleza și-a schimbat fața , parca e mult mai animată, dar mai puțin verde! Mi-a plăcut promenada elegantă din dreptul hotelului Iaki, cea îngusta cu iz marin din dreptul hotelului Vega, dar și cea din zona centrală, plină de  o forfotă estivală cu accente de bazar, cu muzică, porumb fiert, plăcinte dobrogene, clătite vanilate, gogoși înfuriate. Aici  multe prăvălioare și restaurante mici unele accesibile altele voit pretentioase deși n-ai zice, te îmbie cu bucate tradiționale romanești, turcești, italienești sau grecești . Pe plaja lata dar mai îngustă decât cea de odinioară, căci  tocmai ce vă  spuneam că s-a mai construit un pic, stau rânduite cochet umbrelele ca nişte ciuperci colorate, şezlongurile scumpe – la propriu – și beach barurile  care mai pe seară dau  tonul party-urilor after hours.

Când și când, printre glasurile vesele de copii,  vuietul mării, țipetele pescărușilor sau lătratul răgușit al unui câine ce stă tolănit pe cearceaful vecin,  auzi chemarea răsunătoare a unui vânzător ambulant care te îmbie fie la o croazieră în largul albastru al mării, un nămol terapeutic sau o fotografie colorată. Din pacate concurența e mare și clienți doritori, din ce în ce mai puțin, așa că vânzătorii ambulanți bat neobosiți  plaja în lung și lat. Și pentru că  reclama e sufletul comerțului fac chiar versuri neaoșe cu accente maneliste spre deliciul sau oroarea auditoriului turistic:

  • Cu barca pe mare. 10 lei orice plimbare,…. Liru-liru crocodilu’, vino sa iți plimb copilu’, pentru doamnele bronzate, avem locuri garantate, pentru doamne divortate, avem locuri mai in spate, pentru domnii cu mustata, avem locuri mai in fata, pentru domnii cu chelie, dam bilet pe datorie, pentru domnii cu burtica, oferim o tinerică  sau……
  • Hai la  poumbu-nfierbantat  s-ai noroc la însurat…Ia porumbul că-i sărat s-ai noroc la măritat!
  • …..Ultima filmare cu nevasta de la mare!…
  • Sandale colorate pentru fetele bronzate și ochelari de soare ca să ai valoare!….
  • Namol de vanzare, la  mare căutare … Ia namolul neamule!,  ia namolul minunat te salvează garantat, te face sănatos și mult mai frumos! 

Pe plajă copiii modelează neobosiți nisipul auriu, iar  adulții se bucură de soare și valuri dar și de o serie de sporturi nautice de agrement: ski-jeturi, hidrobiciclete, caiace etc.  Noaptea  nici tinerii nici plajele nu dorm. Muzica de clubbing  și băuturile fine  îți oferă un motiv în plus de a vedea după o noapte de distracție explozivă, cel mai frumos răsărit de soare.

Mamaia este o stațiune unde dorința de distracție și relaxare se împletește perfect cu snobismul și fițele. În rest Mamaia rămâne tot cum o știm, o perlă a litoralului românesc care  însa își pierde puțin din culoare, verdeață și întinsa plaje de altădată, jefuită fiind de cei dornici de afaceri, înavuțire și câştiguri facile din turism.

Povestea unui vultur care se credea găină

by Pictolandia

Nu putem ști niciodată tot binele pe care îl poate face o vorbă bună, o încurajare sau chiar un zâmbet…

Un pui de vultur neastâmpărat a căzut din cuib. Mare i-a fost norocul că un țăran milos care trecea prin pădure  s-a îndurat și l-a luat acasă. Crescând printre pui și găini vulturul  a început să le imite, crezând că este la fel ca ele. Țăranul era tare mândru de isprava sa și povestea la toată lumea despre vulturul său care se crede găină. Într-o zi  un naturalist care nu prea pleca ureche la astfel de povești  veni până la gospodăria țăranului să vadă cu ochii lui minunea. Nu mare i-a fost mirarea cănd îl văzu pe vultur cum ciugulește pietricele  și scurmă după viermișori. Țăranul chiar l-a încredințat că vulturul care a fost crescut de către el  în spiritul vieții de găină, așa va rămîne, tocmai pentru că se crede a fi la fel cu suratele lui.

Omul de știință însă era încredințat că o  pasăre curajoasă și maiestoasă ca vulturul, nu poate să rămână găină întreaga  viață. Așa că l-a luat l-a pus pe gard și i-a zis:

-Vulturul este stăpânul văzduhului, hai  întindeți aripile și zboară către înaltul cerului ! Dar vulturul s-a uitat la om si apoi  la suratele lui care cotcodăceau fericite scormonind pământul și a sărit de pe gard alăturându-se vieții confortabile din pătul.

Țăranul cu un zâmbet de satisfacție i-a spus naturalistului.

-Vezi că am avut dreptate! Acum nu mai este vultur este găină.

Dar omul nu se lăsă păgubaș. A luat vulturul și s-a suit cu el pe acoperișul casei.

-Tu ești vultur aparții cerurilor nu pămîntului,  hai întindeți aripile și zboară! Dar vulturul văzînd găinile jos  sări de pe acoperiș și se reîntoarse acolo unde credea că îi e locul.

Fără să clipească naturalistul îi zise țăranului să îi acorde un ragaz de o zi și să mai încerce o dată să demonstreze că e vorba de un vultur și nu de o găină. Țăranul convins fiind însă de puterea obișnuinței îl asigură că se înșală și că vulturul e de acum găină, nu mai ai ce-i face…..

A doua zi de dimineață naturalistul se reîntoarse  luă vulturul și pe țăran și îi duse departe de fermă  la poalele unui munte înalt . Bărbatul a ținut vulturul pe braț și a arătat către cerul  pe care strălucea soarele spunând:

-Tu ești un vultur ! Deschideți aripile și ia-ți zborul către înălțimile albastre !

De data aceasta vulturul s-a uita spre cer în lumina soarelui strălucitor.  Nu mai vedea nimic în jur, nici orgada , nici găinile, doar întinderea azurie a văzduhului.  Așa că trezit parcă dintr-un vis lung,  și-a îndreptat  corpul și și–a întins aripile masive.  Aripile sale se mișcau, încet la început, apoi cu mai multă  siguranță și cu mai multă putere.  Cu zgomot puternic și-a luat zborul maiestos,  avîntându-se către înălțimi.

Povestea asta după  Walk Tall, You’re A Daughter Of God, de  Jamie Glenn, merită după părerea mea și o morală sau mai bine aș zice o concluzie.

Există situații în care ne simțim sau ne credem slabi, așa cam ca un pui de găină, sau poate alții ne  fac să credem asta și pentru un moment nu suntem pe deplin conștienți de potențialul nostru. Să nu uităm  proverbul care spune că dacă traiești printe găini nu poți fi vultur ! Ba poți fi vultur….. și daca nu ești cu siguranță poți să devii. Grandoarea  stă în putrea de a te ridica, la fel ca un vultur, și de a avea curajul să înfrunți înălțimile și să îți depășești limitele…

Cum arătă povestea asta pentru tine?………Este timpul  să îți iei zorul sau deja ai facut-o ?

my work.png

10 trucuri pentru un portret reușit

Expresivitatea chipului uman

De-alungul timpului mulți pictori și-au câștigat notorietatea pictând portrete.  Zugrăvirea chipurilor clasei privilegiate din epocă era o  metodă de a dobândi, nu numai faimă, ci și bani.  Eu nu știu să fi fost un pictor mare care să  nu  fi lucrat un portret. Chiar și cea mai faimoasă pictură din lume este un portret.  Deși lucrarea este neterminată, totuși Mona Lisa lui Leonardo da Vinci  fascinează pe oricine cu zâmbetul ei misterios.

Forța unui portret după părerea mea nu stă în realizare neaparat, ci în modul în care artistul reușește să surprindă personalitatea și expresivitatea chipului pe care a ales să îl redea.

Pentru a întelege mai bine cum se lucrează un portret, iată câteva repere care cu siguranță ne vor ajuta să-l construim corect.

  1. Folosim o suprafață de lucru verticală, nu orizontală, de exemplu șevaletul sau în lipsă improvizăm folosind un placaj pe care putem lipi foaia de hârtie.
  2. Începem cu așezarea în pagină și schițăm întreaga față pentru a obține simetria dorită.
  3. Ne folosim în faza de schiță de oricâte linii ajutătoare avem nevoie pentru ochi, nas sprâncene etc.
  4. Încercăm să respectăm cât mai fidel măsurătorile făcute în caz că lucrăm după o  poză sau după un model uman.
  5. Nu intrăm în detaliu decât dupa ce am finalizat schița și suntem mulțumit de rezultat
  6. Lucrăm în paralele la toate detaliile fără a finaliza întâi un ochi sau gura etc și asta pentru  a avea în vedere mereu întreaga perspectivă.
  7. Urmărim umbrele, observăm cum se formează volumul
  8. Alegem o tehnica, fie hașură, linia ondulată, culoare etc
  9. Aplicăm întâi tonurile albe (creion cărbune alb) ne va ajuta  cand vom începe să adaugăm umbrele (pentru creion lucram cu creioane de duritate diferita, H,HB și B)
  10. Și la final un touch personal. Dincolo de tehnică, viziunea  artistului înseamnă artă, așa că e bine să nu ne sfiim să adugăm ceea ce a văzut ochiul nostru sau a conceput mintea noastră  ..asta înseamnă creație.

Distrează-te atunci când desenezi. Dacă nu ti-a reușit din prima nu te descuraja……orice încercare este o experiență în plus. Nici eu nu m-am descurajat și tot experimentez ..poate până la urmă îmi iese și mie un desen corect ..așa că la treabă!

Un poet însoțit de cele mai îndragite versuri ale sale “Repetabila Povară”

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii

…………………………………………………………..

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.

O oprire spirituală între Dunăre și mare

Pentru că aveam un drum la Tulcea ne-am gândit că e o ocazie bună să evadăm câteva zile din București.

Era un  început de octombrie, cald, cu mult verde încă, iar toamna parcă a uitat să-și îmbrace haina ruginie. Plecăm de dimineață din București, rezolvăm repede la prefectura din Tulcea și ne îndreptăm apoi către Galați pentru a traversa cu bacul și a lua drumul Focșaniului către Lepșea, acolo unde am planificat să ne oprim vreo două nopți.

Înainte  însă facem un mic ocol pe la Cataloi satul unde a copilărit mama. Ne oprim să văd casa bunici care e în stare bună ….și mă bucur pentru că a încăput pe mâna unor oameni gospodari. În spatele casei curge un râu și se întinde o pădurea rară de foioase. Închid ochii și mă regăsesc în amintiri, într-o vacanță adolescentină, când rătăceam prin pădure și mă întindeam leneș la umbra copacilor, răsfoind “Jocul de-a vacanța” sau căutând noaptea pe cer “Steaua fără nume”. Aveam o predilecție către aceste piese de teatru poate din cauza vârstei sau poate pentru că autorul se născuse nu prea departe în vecinătatea Lipscanilor Brăilei.

A doua oprire a fost una spirituală.

Saon, Cocoș, Celic Dere: centre de spiritualitate dobrogeană. As fi vrut să le văd pe toate trei. Am ales doar mănăstirea Celic Dere cu părere de rău că nu am timpul necesar să le văd și pe celelalte doua, dar cu bucuria de a mă reîntoarce pentru asta pe dealurile Niculițelului, altă dată.

The Blues (2)

Opresc mașina la intrarea în mănăstire lângă o fântână ….e atâta liniște în jur și timpul parcă s-a oprit în loc……Mi-e greu să descriu momentul acela de calm perfect și frumos al naturii. Pot doar să vă spun că mi-a creat o amintire profundă a serenității.

Născută dintr-un vis al unui monah din îndepărtatul Kiev si țesută în legendele și poveştile locului, Mânăstirea Celic Dere (pârâul de oțel) este asemenea unei păsări mari și albe ce se înalță maiestoasă și plină de grație peste culorile unui decor idilic.

Aici pe Pământurile Dobrogei a pășit prima dată apostolul Andrei aducând cu el ortodoxismul. Aici la Celic Dere doua icoane fac minuni. Legende stranii se contopesc cu evlavioșenia odoarelor ortodoxe. Nerosaiskaia este icoana Maicii Domnului de care focul nu s-a atins, deși vâlvătăile necruțătoare au ars din temelii gospodăria în care se afla.Cea de a doua este Icoana Domnului Isus Hristos care se curăță singur și care a fost adusă călugărilor de la Celic Dere acum 200 de ani de un soldat. Acesta le-a spus să o păstreze cu grijă căci atunci când fața Domnului se va lumina complet și va deschide ochii, o mare minune se va întâmpla. Epitaful brodat de Maica Antonia este un alt odor, cel de al treilea la care oamenii se închină și se roagă. As fi vrut să stau mai mult, dar timpul mă presa să nu pierdem bacul.

Și drumul continuă …………………….citește în continuare 

LA LEPȘA ȘI GRESU ÎN INIMA PLAIURILOR MIORITICE

https://pictolandiablog.wordpress.com/2017/02/19/la-lepsa-si-gresu-in-inima-plaiurilor-mioritice/

Călătorie în centrul pământului

Unde fugim în weekend

Nu e vorba despre Jules Verne și nici despre vreun film american e vorba despre două peșteri de poveste de la noi din țară. România ascunde în măruntaile sale  multe peșteri și  fiecare are ceva interesant de dezvăluit, așa că aflându-mă într-un weekend în Vâlcea nu am ratat cele doua peșteri renumite din zonă. După Frîncești , trovanți  și culele oltenești iată că și cea de a doua zi din experiența noastră vîlceană se anunță a fi foarte activă . De dimineața ne-am scoborât  în măruntaiele pamântului sub versantul Parângului, unde râul Galbenul și-a croit  drum în calcarul mezozoic  dând naștere frumoasei Peșteri a  Muierilor. Dantelată și tăcută, peștera a fost adăpost pentru femei , copii și batrâni în vremi de răstriște. Astăzi e una dintre peșterile cele mai stăbătute de turiști având cea mai lungă galerie vizitabilă din România. O legendă locală spune că într-una din galerii trăia o zână care ajuta fetele bătrâne  să se căsătorească, iar femeile sterpe să rămână gravide. Ba chiar și un zeu al fertilității avea altar lângă o stalagmită dezvoltată pe orizontală sub forma unui falus. Sacerdoții, primeau ofrande de la femeile venite aici să se roage zeului pentru prunci,  și în schimb ei le dădeau licori halucinogene.  Sigur acum nu știm cine făcea “minunile” zeul sau sacerdoții, cert este că datorită acestor legende, Peştera Muierilor a rămas şi astăzi cunoscută ca fiind un loc vindecător, magic și plin de frumos. Și așa sunt și împrejurimile. Dupa ce ieși din adîncul pământului la lumină , uimit de  formele atât de diverse ale stalagmitelor şi stalactitelor, unele ce poartă chiar nume date de ochiul si imaginația oamenilor,  natura te întîmpina serenă, cu foșnet de frunze, șoapte subțiri de păsărele și aer curat. Ne-am intors  pe jos,  pe valea râului Galbenul la Vila Nico să luam mașina și să purcedem mai departe.

Mai puțin spectaculoasă dar mult mai misterioasă este Peștera Polovragi.  Modelată de apele Oltețului,  peștera Polovragi spun oamenii, ascunde aurul dacic păzit însă de un blestem crunt. Oricine încearcă să descopere comoara dacică nu mai reușește să  găsească drumul înapoi, rătăcind fără scăpare  în cotoloanele  întortocheate și lungi ale peșterii.  Se pare că nici speologii nu i-au găsit încă capătul, iar din povești aflăm  că ieșirea ar fi tocmai în Transilvania, la Sarmisegetuza drumul fiind cunoscut  și folosit pe vremuri de însuși marele lider spiritual al geto- dacilor, Zamolxis. Tot aici, vracii prelucrau o plantă rară, numită povragă, polvragă, sau polovragă, întrebuințată în popor ca remediu împotriva bolilor. Intrarea in Pestera Polovragi se afla in imediata apropiere a drumului forestier, ce urca în cheile Oltețului. Minunate și salbatice cheile te invită la o plimbare să descoperi flora și funa cu tente mediteraneene .

Unde am mâncat și unde ne-am cazat 

Pe drum ne-am oprit să mîncăm la  Pensiune Restaurant Piscină “Doi Cocoși” Horezu. Am citit eu pe net ca e apreciată. Casa  mică albă, parcare cu pietriș, pustietatea și liniștea din jur m-au dus  cu gandul la un motel  american din anii 50 rătăcit undeva pe Route 66. Mâncarea a fost nici prea prea nici foarte foarte dar nici noi nu am comandat ceva prea prea sau foarte foarte, așa că ce pretenții poți sa ai de la o ciulama de pui și o banala ceafă la gratar …. Am ales să dormim la Vila Nico pe care v- o recomand mai ales dacă intenționați să vizitați Peștera Muierilor a doua zi de dimineață așa cum am facut noi  și apoi Polovragi, mănăstirea Polovragi și alte locuri din zonă.

Ce ruta am urmat:

hartaatractii.png