Povestiri cu tâlc

Doamna, prăjiturile, tapiţeria și licornul

În inima Parisului, ferit cumva de vâltoarea orașului, am descoperit,  în peregrinările mele, un loc emblematic, o mică insulă de verdeață și liniște. Este vorba de Muzeul Național de Artă Medievală,  Muzeul Cluny,  cum i se mai spune.  Amenajat  pe un sit arheologic  cu ruine bine păstrate care îți stimulează imaginația,  muzeul se număra printre cele mai vechi vestigii monumentale din nordul Europei. Existența sa  este strâns legată  de familia Du Sommerard. Alexandre Du Sommerard (1779-1842), consilier principal al Curții de Conturi, un împătimit al artei medievale, a reușit prin colecția sa de o bogăție extraordinară și o mare diversitate să stârnească un nou interes pentru perioada  medievală. Muzeul adăpostește astăzi pe lângă cele 1500 de obiecte din colecția Du Sommerard și ansambluri mari de sculptură medievală din prestigioasele Notre-Dame sau Sainte-Chapelle, bijuterii din aur și o importantă colecție de vitralii bine conservate. Punctul de atracţie îl reprezintă însă tapițeriile din lână și mătase lucrate în stilul ‘mille-fleurs’ în Flandra secolului al XV lea. Cele șase tapițerii intitulate sugestiv La Dame à la licorne ne poartă  într-o lume de poveste înfățișând într-un mod sugestiv  simțurile  omenești, gustul, auzul, văzul, mirosul, pipăitul, peste care tronează pasiunea.

Într-una dintre tapițerii înfățișând gustul, o tânără domniță stă în picioare și mănâncă dulciuri de pe o tavă pe care o ține o slujnică aflată în genunchi în fața ei. In stânga domniței se află un leu, în dreapta sa un  inorog, iar la picioare stă o maimuță. Când priveam tapițeria gândul mi-a alunecat fără să vreau spre o poveste citita de mine, mai  demult cine  mai şti unde, dar cu o pildă foarte bună, pe care vreau să  v-o împărtășesc.

Mai aproape de zilele noastre, o doamnă mai puțin tânăra, dar căreia îi plăceau la fel de mult dulciurile se oprește pe o bancă într-o grădină umbroasa să savureze prăjiturile pe care și le cumpărase de la o cofetărie din apropiere.  Un tânăr mai prost îmbrăcat se așează lângă ea și întinde mâna după o prăjitură. Uimită de îndrăzneala acestuia și vădit iritată doamna se uită insistent la el pregătită  să ii spună vreo două că și-a permis sa ia fără voie din dulciurile ei. Tânărul  termină prima prăjitură și cu nonșalanță întinde mâna după cea de a doua, dar observând  privirea insistentă a doamnei, ia ultima prăjitură din pachet și i-o oferă galant. Apoi se ridică și pleacă în drumurile sale. Mută de uimire, de atâta tupeu, de atâta obrăznicie, nervoasă și lipicioasa pe mână de la siropul dulce al prăjiturii caută în geanta ei voluminoasă o batistă. Deodată înțelege ce s-a întâmplat și se rușinează. Pachetul ei cu prăjituri trona neatins în geantă. Nu apucase să îl scoată în schimb tânărul  cu multă generozitate i-a oferit o prăjitura din propriul lui pachet cumpărat de la aceiaşi cofetărie. Doamna s-a simțit tare rușinată de gândurile ei, de lipsa ei de generozitate și mai ales, tare necăjita pentru că nu a spus  mulţumesc. Pentru toate era deja prea târziu, tânărul plecase.

Iată și morala poveștii Există patru lucruri pe care nu le poţi recupera:
–  Piatra…după ce a fost aruncată!
–  Cuvântul…după ce a fost spus!
–  Ocazia…după ce ai pierdut-o!
–  Timpul…dupa ce a trecut!

 

 

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s