Pădurea tropicală de lângă oraș

Lumea exotică de la Campona

Într-o vară am plecat într-un circuit pe patru roți să descoperim castele  romantice faimoase,  pe care e musai să le vizitezi, măcar o data în viață. Nu am să vă povestesc acum însă despre vreun castel, ci despre  o incursiune într-o pădure tropicală recreată.

Când plecăm la drum nu îmi place să irosesc o zi, parcurgând sute de km la volan, așa  că încerc să identific pe ruta aleasă câte o atracție,  mai mult sau mai puțin inedită. De data aceasta ne-am oprim  la Tropicarium.  La periferia orașului Budapesta,  într-un mall poți avea parte de o experiență  plăcută, adresată deopotrivă copiilor și adulților.  Odată ajunși am parcat lejer și am intrat în mall-ul Campona. Imediat ce am dat cu nasul de magazine, nu am rezistat impulsului feminin de a intra  în vreo doua trei, probând diverse săndăluțe și bluzițe. Doar ochii rugatori ai soțului m-au oprit din frenezia shoopingului. La Tropicarium nu era coadă, probabil pentru că era într-o zi de joi,  așa că am luat repede doua bilete -2300 de huf de persoana și am pornit într-o incursiune exotică. Aici pe 3000 de mp traiesc  într-un habitat recreat  animăluțe de tot felul: păsări exotice care zboara  liber pe deasupra capului vizitatorilor, papagali galagioși,  pești de toate formele și culorile, fie că e vorba de specii locale sau de cele din adâncul oceanelor, maimuțici obraznice, veverițe jucăușe, porcușori de guineea ciufuliți, șerpi și reptile care te privesc cu ochi reci, scorpioni , paienjeni,  înțeleptele broaște țestoase gigant sau minuscule broscuțe pe cât de frumos colorate pe atât de otravitoare, temuții rechini, îngrozitorii priania sau elegantele pisici de mare.


 

Când treci prin zona dedicată pădurii tropicale la fiecare sfert de oră începe ploaia în  hărmălaia păsarilor și a furtunii cu fulgere și tunete.  Vegetația luxuriantă te înconjoară la tot pasul și simți freamătul misterios al unei lumi mai puțin cunoscute. Spectaculos este și tunelul cu apa marină care se întinde pe o lungime de 12m. În acest loc unde sute de peși înoată învârtindu-se ca într-un dans amețitor, vedete de necontestat sunt rechinii. Fie albaștrii, tigrați, maron sau gri,  rechinii, în mișcarea lor imperturbabilă transmit în jur o stare de respect și teamă.


 

Lumea marină, deși atât de tăcută și departe de întelegerea și obișnuința noastră terestră, m-a fascinat cu  ciudățenia formelor și culorilor care izvorăsc din adâncuri. La plecare, în semn de la revedere, am mângâiat  pisicile de mare care se zbenguiau într-un tank mare cu apă sărată.

Mamaia din nou după mulți ani

Sin apa marii, de pe-ntregul litoral…”

Mi-e greu să am o părere obiectivă despre Mamaia, stațiunea copilăriei mele. De ce ? Pentru că mi-aș fi dorit ca totul să fie perfect.  Așa cum mi se părea odată, când o vedeam prin ochi nepretențioși de copil.

Vestită pentru plaja sa întinsă și lată, cu nisip fin auriu, Mamaia de astăzi te întâmpină cu o aglomerație urbanistică post decembristă, care îi știrbește oarecum din frumusețea și simplitatea de altădată. În cei 27 de ani s-a construit ceva! La tot pasul, te întâmpină acum silueta unor hotelurilor noi trântite  pe plajă sau înghesuite între  hotelurile mai vechi care  la rîndul lor, au îmbrăcat haina noua a unor remodelări sau renovări, cu mai mult sau mai puțin bun gust. Unele dintre construcțiile  rezidențiale moderne amplasate chiar pe plajă par sa aiba un aer exclusivist. Cele situate însa mai în nordul stațiunii  ne reamintesc cumva de blocurile comuniste de alta data,  în timp ce,  văduvite de criza economica, structurile de beton lăsate neterminate împrăştie în peisaj un sentiment de paragină, mizerie și dezolare. Și pe malul lacului Siutghiol stau rânduite noi construcții, multe in regim de apart hotel.

Faleza și-a schimbat fața , parca e mult mai animată, dar mai puțin verde! Mi-a plăcut promenada elegantă din dreptul hotelului Iaki, cea îngusta cu iz marin din dreptul hotelului Vega, dar și cea din zona centrală, plină de  o forfotă estivală cu accente de bazar, cu muzică, porumb fiert, plăcinte dobrogene, clătite vanilate, gogoși înfuriate. Aici  multe prăvălioare și restaurante mici unele accesibile altele voit pretentioase deși n-ai zice, te îmbie cu bucate tradiționale romanești, turcești, italienești sau grecești . Pe plaja lata dar mai îngustă decât cea de odinioară, căci  tocmai ce vă  spuneam că s-a mai construit un pic, stau rânduite cochet umbrelele ca nişte ciuperci colorate, şezlongurile scumpe – la propriu – și beach barurile  care mai pe seară dau  tonul party-urilor after hours.

Când și când, printre glasurile vesele de copii,  vuietul mării, țipetele pescărușilor sau lătratul răgușit al unui câine ce stă tolănit pe cearceaful vecin,  auzi chemarea răsunătoare a unui vânzător ambulant care te îmbie fie la o croazieră în largul albastru al mării, un nămol terapeutic sau o fotografie colorată. Din pacate concurența e mare și clienți doritori, din ce în ce mai puțin, așa că vânzătorii ambulanți bat neobosiți  plaja în lung și lat. Și pentru că  reclama e sufletul comerțului fac chiar versuri neaoșe cu accente maneliste spre deliciul sau oroarea auditoriului turistic:

  • Cu barca pe mare. 10 lei orice plimbare,…. Liru-liru crocodilu’, vino sa iți plimb copilu’, pentru doamnele bronzate, avem locuri garantate, pentru doamne divortate, avem locuri mai in spate, pentru domnii cu mustata, avem locuri mai in fata, pentru domnii cu chelie, dam bilet pe datorie, pentru domnii cu burtica, oferim o tinerică  sau……
  • Hai la  poumbu-nfierbantat  s-ai noroc la însurat…Ia porumbul că-i sărat s-ai noroc la măritat!
  • …..Ultima filmare cu nevasta de la mare!…
  • Sandale colorate pentru fetele bronzate și ochelari de soare ca să ai valoare!….
  • Namol de vanzare, la  mare căutare … Ia namolul neamule!,  ia namolul minunat te salvează garantat, te face sănatos și mult mai frumos! 

Pe plajă copiii modelează neobosiți nisipul auriu, iar  adulții se bucură de soare și valuri dar și de o serie de sporturi nautice de agrement: ski-jeturi, hidrobiciclete, caiace etc.  Noaptea  nici tinerii nici plajele nu dorm. Muzica de clubbing  și băuturile fine  îți oferă un motiv în plus de a vedea după o noapte de distracție explozivă, cel mai frumos răsărit de soare.

Mamaia este o stațiune unde dorința de distracție și relaxare se împletește perfect cu snobismul și fițele. În rest Mamaia rămâne tot cum o știm, o perlă a litoralului românesc care  însa își pierde puțin din culoare, verdeață și întinsa plaje de altădată, jefuită fiind de cei dornici de afaceri, înavuțire și câştiguri facile din turism.

Povestea unui vultur care se credea găină

by Pictolandia

Nu putem ști niciodată tot binele pe care îl poate face o vorbă bună, o încurajare sau chiar un zâmbet…

Un pui de vultur neastâmpărat a căzut din cuib. Mare i-a fost norocul că un țăran milos care trecea prin pădure  s-a îndurat și l-a luat acasă. Crescând printre pui și găini vulturul  a început să le imite, crezând că este la fel ca ele. Țăranul era tare mândru de isprava sa și povestea la toată lumea despre vulturul său care se crede găină. Într-o zi  un naturalist care nu prea pleca ureche la astfel de povești  veni până la gospodăria țăranului să vadă cu ochii lui minunea. Nu mare i-a fost mirarea cănd îl văzu pe vultur cum ciugulește pietricele  și scurmă după viermișori. Țăranul chiar l-a încredințat că vulturul care a fost crescut de către el  în spritul vieții de găină, așa va rămîne, tocmai pentru că se crede a fi la fel cu suratele lui.

Omul de știință însă era încredințat că o  pasăre curajoasă și maiestoasă ca vulturul, nu poate să rămână găină întreaga  viață. Așa că l-a luat l-a pus pe gard și i-a zis:

-Vulturul este stăpânul văzduhului, hai  întindeți aripile și zboară către înaltul cerului ! Dar vulturul s-a uitat la om si apoi  la suratele lui care cotcodăceau fericite scormonind pământul și a sărit de pe gard alăturându-se vieții confortabile din pătul.

Țăranul cu un zâmbet de satisfacție i-a spus naturalistului.

-Vezi că am avut dreptate! Acum nu mai este vultur este găină.

Dar omul nu se lăsă păgubaș. A luat vulturul și s-a suit cu el pe acoperișul casei.

-Tu ești vultur aparții cerurilor nu pămîntului,  hai întindeți aripile și zboară! Dar vulturul văzînd găinile jos  sări de pe acoperiș și se reîntoarse acolo unde credea că îi e locul.

Fără să clipească naturalistul îi zise țăranului să îi acorde un ragaz de o zi și să mai încerce o dată să demonstreze că e vorba de un vultur și nu de o găină. Țăranul convins fiind însă de puterea obișnuinței îl asigură că se înșală și că vulturul e de acum găină, nu mai ai ce-i face…..

A doua zi de dimineață naturalistul se reîntoarse  luă vulturul și pe țăran și îi duse departe de fermă  la poalele unui munte înalt . Bărbatul a ținut vulturul pe braț și a arătat către cerul  pe care strălucea soarele spunând:

-Tu ești un vultur ! Deschideți aripile și ia-ți zborul către înălțimile albastre !

De data aceasta vulturul s-a uita spre cer în lumina soarelui strălucitor.  Nu mai vedea nimic în jur, nici orgada , nici găinile, doar întinderea azurie a văzduhului.  Așa că trezit parcă dintr-un vis lung,  și-a îndreptat  corpul și și–a întins aripile masive.  Aripile sale se mișcau, încet la început, apoi cu mai multă  siguranță și cu mai multă putere.  Cu zgomot puternic și-a luat zborul maiestos,  avîntându-se către înălțimi.

Povestea asta după  Walk Tall, You’re A Daughter Of God, de  Jamie Glenn, merită după părerea mea și o morală sau mai bine aș zice o concluzie.

Există situații în care ne simțim sau ne credem slabi, așa cam ca un pui de găină, sau poate alții ne  fac să credem asta și pentru un moment nu suntem pe deplin conștienți de potențialul nostru. Să nu uităm  proverbul care spune că dacă traiești printe găini nu poți fi vultur ! Ba poți fi vultur….. și daca nu ești cu siguranță poți să devii. Grandoarea  stă în putrea de a te ridica, la fel ca un vultur, și de a avea curajul să înfrunți înălțimile și să îți depășești limitele…

Cum arătă povestea asta pentru tine?………Este timpul  să îți iei zorul sau deja ai facut-o ?

my work.png

10 trucuri pentru un portret reușit

Expresivitatea chipului uman

De-alungul timpului mulți pictori și-au câștigat notorietatea pictând portrete.  Zugrăvirea chipurilor clasei privilegiate din epocă era o  metodă de a dobândi, nu numai faimă, ci și bani.  Eu nu știu să fi fost un pictor mare care să  nu  fi lucrat un portret. Chiar și cea mai faimoasă pictură din lume este un portret.  Deși lucrarea este neterminată, totuși Mona Lisa lui Leonardo da Vinci  fascinează pe oricine cu zâmbetul ei misterios.

Forța unui portret după părerea mea nu stă în realizare neaparat, ci în modul în care artistul reușește să surprindă personalitatea și expresivitatea chipului pe care a ales să îl redea.

Pentru a întelege mai bine cum se lucrează un portret, iată câteva repere care cu siguranță ne vor ajuta să-l construim corect.

  1. Folosim o suprafață de lucru verticală, nu orizontală, de exemplu șevaletul sau în lipsă improvizăm folosind un placaj pe care putem lipi foaia de hârtie.
  2. Începem cu așezarea în pagină și schițăm întreaga față pentru a obține simetria dorită.
  3. Ne folosim în faza de schiță de oricâte linii ajutătoare avem nevoie pentru ochi, nas sprâncene etc.
  4. Încercăm să respectăm cât mai fidel măsurătorile făcute în caz că lucrăm după o  poză sau după un model uman.
  5. Nu intrăm în detaliu decât dupa ce am finalizat schița și suntem mulțumit de rezultat
  6. Lucrăm în paralele la toate detaliile fără a finaliza întâi un ochi sau gura etc și asta pentru  a avea în vedere mereu întreaga perspectivă.
  7. Urmărim umbrele, observăm cum se formează volumul
  8. Alegem o tehnica, fie hașură, linia ondulată, culoare etc
  9. Aplicăm întâi tonurile albe (creion cărbune alb) ne va ajuta  cand vom începe să adaugăm umbrele (pentru creion lucram cu creioane de duritate diferita, H,HB și B)
  10. Și la final un touch personal. Dincolo de tehnică, viziunea  artistului înseamnă artă, așa că e bine să nu ne sfiim să adugăm ceea ce a văzut ochiul nostru sau a conceput mintea noastră  ..asta înseamnă creație.

Distrează-te atunci când desenezi. Dacă nu ti-a reușit din prima nu te descuraja……orice încercare este o experiență în plus. Nici eu nu m-am descurajat și tot experimentez ..poate până la urmă îmi iese și mie un desen corect ..așa că la treabă!

Un poet însoțit de cele mai îndragite versuri ale sale “Repetabila Povară”

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii

…………………………………………………………..

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.

O oprire spirituală între Dunăre și mare

Pentru că aveam un drum la Tulcea ne-am gândit că e o ocazie bună să evadăm câteva zile din București.

Era un  început de octombrie, cald, cu mult verde încă, iar toamna parcă a uitat să-și îmbrace haina ruginie. Plecăm de dimineață din București, rezolvăm repede la prefectura din Tulcea și ne îndreptăm apoi către Galați pentru a traversa cu bacul și a lua drumul Focșaniului către Lepșea, acolo unde am planificat să ne oprim vreo două nopți.

Înainte  însă facem un mic ocol pe la Cataloi satul unde a copilărit mama. Ne oprim să văd casa bunici care e în stare bună ….și mă bucur pentru că a încăput pe mâna unor oameni gospodari. În spatele casei curge un râu și se întinde o pădurea rară de foioase. Închid ochii și mă regăsesc în amintiri, într-o vacanță adolescentină, când rătăceam prin pădure și mă întindeam leneș la umbra copacilor, răsfoind “Jocul de-a vacanța” sau căutând noaptea pe cer “Steaua fără nume”. Aveam o predilecție către aceste piese de teatru poate din cauza vârstei sau poate pentru că autorul se născuse nu prea departe în vecinătatea Lipscanilor Brăilei.

A doua oprire a fost una spirituală.

Saon, Cocoș, Celic Dere: centre de spiritualitate dobrogeană. As fi vrut să le văd pe toate trei. Am ales doar mănăstirea Celic Dere cu părere de rău că nu am timpul necesar să le văd și pe celelalte doua, dar cu bucuria de a mă reîntoarce pentru asta pe dealurile Niculițelului, altă dată.

The Blues (2)

Opresc mașina la intrarea în mănăstire lângă o fântână ….e atâta liniște în jur și timpul parcă s-a oprit în loc……Mi-e greu să descriu momentul acela de calm perfect și frumos al naturii. Pot doar să vă spun că mi-a creat o amintire profundă a serenității.

Născută dintr-un vis al unui monah din îndepărtatul Kiev si țesută în legendele și poveştile locului, Mânăstirea Celic Dere (pârâul de oțel) este asemenea unei păsări mari și albe ce se înalță maiestoasă și plină de grație peste culorile unui decor idilic.

Aici pe Pământurile Dobrogei a pășit prima dată apostolul Andrei aducând cu el ortodoxismul. Aici la Celic Dere doua icoane fac minuni. Legende stranii se contopesc cu evlavioșenia odoarelor ortodoxe. Nerosaiskaia este icoana Maicii Domnului de care focul nu s-a atins, deși vâlvătăile necruțătoare au ars din temelii gospodăria în care se afla.Cea de a doua este Icoana Domnului Isus Hristos care se curăță singur și care a fost adusă călugărilor de la Celic Dere acum 200 de ani de un soldat. Acesta le-a spus să o păstreze cu grijă căci atunci când fața Domnului se va lumina complet și va deschide ochii, o mare minune se va întâmpla. Epitaful brodat de Maica Antonia este un alt odor, cel de al treilea la care oamenii se închină și se roagă. As fi vrut să stau mai mult, dar timpul mă presa să nu pierdem bacul.

Și drumul continuă …………………….citește în continuare 

LA LEPȘA ȘI GRESU ÎN INIMA PLAIURILOR MIORITICE

https://pictolandiablog.wordpress.com/2017/02/19/la-lepsa-si-gresu-in-inima-plaiurilor-mioritice/