Călătorie în centrul pământului

Unde fugim în weekend

Nu e vorba despre Jules Verne și nici despre vreun film american e vorba despre două peșteri de poveste de la noi din țară. România ascunde în măruntaile sale  multe peșteri și  fiecare are ceva interesant de dezvăluit, așa că aflându-mă într-un weekend în Vâlcea nu am ratat cele doua peșteri renumite din zonă. După Frîncești , trovanți  și culele oltenești iată că și cea de a doua zi din experiența noastră vîlceană se anunță a fi foarte activă . De dimineața ne-am scoborât  în măruntaiele pamântului sub versantul Parângului, unde râul Galbenul și-a croit  drum în calcarul mezozoic  dând naștere frumoasei Peșteri a  Muierilor. Dantelată și tăcută, peștera a fost adăpost pentru femei , copii și batrâni în vremi de răstriște. Astăzi e una dintre peșterile cele mai stăbătute de turiști având cea mai lungă galerie vizitabilă din România. O legendă locală spune că într-una din galerii trăia o zână care ajuta fetele bătrâne  să se căsătorească, iar femeile sterpe să rămână gravide. Ba chiar și un zeu al fertilității avea altar lângă o stalagmită dezvoltată pe orizontală sub forma unui falus. Sacerdoții, primeau ofrande de la femeile venite aici să se roage zeului pentru prunci,  și în schimb ei le dădeau licori halucinogene.  Sigur acum nu știm cine făcea “minunile” zeul sau sacerdoții, cert este că datorită acestor legende, Peştera Muierilor a rămas şi astăzi cunoscută ca fiind un loc vindecător, magic și plin de frumos. Și așa sunt și împrejurimile. Dupa ce ieși din adîncul pământului la lumină , uimit de  formele atât de diverse ale stalagmitelor şi stalactitelor, unele ce poartă chiar nume date de ochiul si imaginația oamenilor,  natura te întîmpina serenă, cu foșnet de frunze, șoapte subțiri de păsărele și aer curat. Ne-am intors  pe jos,  pe valea râului Galbenul la Vila Nico să luam mașina și să purcedem mai departe.

Mai puțin spectaculoasă dar mult mai misterioasă este Peștera Polovragi.  Modelată de apele Oltețului,  peștera Polovragi spun oamenii, ascunde aurul dacic păzit însă de un blestem crunt. Oricine încearcă să descopere comoara dacică nu mai reușește să  găsească drumul înapoi, rătăcind fără scăpare  în cotoloanele  întortocheate și lungi ale peșterii.  Se pare că nici speologii nu i-au găsit încă capătul, iar din povești aflăm  că ieșirea ar fi tocmai în Transilvania, la Sarmisegetuza drumul fiind cunoscut  și folosit pe vremuri de însuși marele lider spiritual al geto- dacilor, Zamolxis. Tot aici, vracii prelucrau o plantă rară, numită povragă, polvragă, sau polovragă, întrebuințată în popor ca remediu împotriva bolilor. Intrarea in Pestera Polovragi se afla in imediata apropiere a drumului forestier, ce urca în cheile Oltețului. Minunate și salbatice cheile te invită la o plimbare să descoperi flora și funa cu tente mediteraneene .

Unde am mâncat și unde ne-am cazat 

Pe drum ne-am oprit să mîncăm la  Pensiune Restaurant Piscină “Doi Cocoși” Horezu. Am citit eu pe net ca e apreciată. Casa  mică albă, parcare cu pietriș, pustietatea și liniștea din jur m-au dus  cu gandul la un motel  american din anii 50 rătăcit undeva pe Route 66. Mâncarea a fost nici prea prea nici foarte foarte dar nici noi nu am comandat ceva prea prea sau foarte foarte, așa că ce pretenții poți sa ai de la o ciulama de pui și o banala ceafă la gratar …. Am ales să dormim la Vila Nico pe care v- o recomand mai ales dacă intenționați să vizitați Peștera Muierilor a doua zi de dimineață așa cum am facut noi  și apoi Polovragi, mănăstirea Polovragi și alte locuri din zonă.

Ce ruta am urmat:

hartaatractii.png

Advertisements

La o vorbă cu pietrele

Unde fugim în weekend

Toată iarna  am zis “nu mai vine  primăvara aia odată!”.  Și ea a sosit diafană, capricioasă și puțin timidă, dar totuși dornică să ne scoată din case. Așa că iată un bun prilej pentru a face un drum nu prea departe de București la Costeștii de Vâlcea, în căutarea  misterioasele pietre vii care fac obiectul unui muzeu în aer liber  cu acces facil din DN67. Desprinse parcă din ezoteric faimoasele pietre numite trovanți, modelate după gustul naturii,  stau rostogolite și împrăștiate așteptînd ploaia ca să mai crească un pic.  Dar oare e posibil ca pietrele să trăiască, să respire, și să crească ? Iată că doi geologii francezi Arnold Rheshar și Pierre Escollet au arătat că pietrele  au un miez energetic, germinează și chiar respiră, mult mai rar însă, o dată la trei zile. Pură speculație sau adevăr stiințific??……..teoria controversată a pietrelor vii, considerată empirică de către majoritatea geologilor este totuși susținută de șamani, hinduși și budiști. Filosofiile și religiile din antichitate admiteau că pietrele au o anume energie , care interferează cu energia umană. Ba mai mult ele te pot proteja, dar trebuie să le mîngâi, să le vorbeși la fel ca și în cazul plantelor.

“Pietrele care cresc după ploaie” sau “pietrele vii” de la Costești , așa cum le numesc localnici, au o istorie foarte veche dar nimeni nu ne poate spune cu certitudine ce sunt și cum au apărut. Teorii, dar și legende sunt multe. Bătrânii locului cred că trovanții sunt păzitorii unor comori, cercetătorii susțin că e  vorba de  agregate minerale apărute în nisipurile unei delte formate în urmă cu milioane de ani, iar iubitorii de stiințifico-fantastic cred că e vorba de origini extraterestre. Oricum ar fi, cert este că  aceste lacrimi impietrite pe obrazul pamântului  sunt impresionante  și efortul  celor care au creat un muzeu în aer liber, aici la Costești, merită răsplătit măcar cu o vizită, care oricum e gratuită.  În România, trovanții se regăsesc în mai multe locuri, pe valea Teiului la Ulmet- comuna Bozioru în m-ții Buzăului, pe dealul Feleacului,- aici cunoscuți sub denumirea de ouăle Feleacului-,  la Remezău în Podișiul Sucevei, la Casolt lângă Agnita, la Husnicioara dar și pe malurile Dunării, în Munții Berzunți, Mezeș, în Podișul Transilvaniei sau pe valea Siretului și a Trotușului.

Cu formele lor ciudate, cilindrice, nodulare, sferoidale și îmbrăcate în culori terne,  trovanții  par niște întelepți încremeniți care poartă înlăuntrul lor toată  istoria și înțelepciunea Universului. Nu cred să existe secrete  pe care stanele astea de piatră  bătrâne de mii de ani să nu le cunoască,  așa că m-am apropiat și le-am întrebat șoptit  cum și cănd s-a format  Pamântul,  dar cerurile ?

20150429_14011620150429_13593020220150429_135220720150429_135051

Simfonia oalelor de lut de la Horezu

Dacă treci prin Horezu e musai să te oprești pentru a admira sutele de obiecte din ceramică și lut frumos colorate și pictate în atelierele meșterilor ceramiști de aici. Noi am făcut-o și ne-am simțit extraordinar lăsându-ne fermecați de micile magazine cu obiecte de decor, care  stau frumos aliniate pe strada principală care traversează orașul. Turiștii atrași de revărsarea de forme și modele se opresc să cumpere câte ceva sau numai să admire mozaicul de culori. Oferta e bogată și nu știi ce să alegi mai întâi dintre nenumăratele vase de ceramică smălțuită sau de culoare pământului, fie că sunt farfurii, cănuțe de vin sau țuică, cofe, ulcioare, străchini, ghivece de flori,  statuete, fluiere etc. Toate te încântă și te ademenesc cu motivele lor florale, liniile delicate și culorile vii.

20150430_160446

Arta născuta aici dintr-un bulgăre de lut modelat cu har și bucurie de meșterii olari, pe mine mă fascinează și mă trimite parcă cu gândul înapoi, pe vremea  când bunicii și străbunicii pregăteau  mâncăruri simple, dar savuroase în oalele cărămizii de lut ars.   Multe obiecte sunt făcute în atelierele de pe strada Olari unde trăiesc și lucrează adevărații meșteri care  le decorează în culori naturale, folosind instrumente tradiționale: cornul de vită, pana de gâscă, paiul și firele din păr de mistreț (pentru încondeieri fine).

20150430_160040 (1)

Motivele regăsite pe ceramica de Horezu sunt puternice ca natură simbolistică și sunt desprinse din viața de zi  cu zi a ţăranului român. Zoomorfe, vegetale sau geometrice ele se împletesc într-o cromatică individuală specifică zonei. Nu lipsesc motive precum cocoșul, strugurele, frunza de trifoi, brăduții, soarele, coada de păun, spirala etc.

Din păcate, în magazinele din Horezu nu găsești doar ceramică românească cum ar fi de așteptat. Din motive comerciale și poate, și din motive de de criză, dai cu ochii și de multe kitsch-uri aduse din import (China, Turcia etc). Asta nu te împiedică însă să nu recunoști munca adevărată, asudată și puțin plătită a meșterilor olari  hurezeni, care nasc cu mâinile lor adevărate opere de artă populară.Nu ezitați deci să va opriți pentru a va încărca de culoare în acest tărâm al olăritului de la Horezu.

20150430_160144

20150430_155959
Photos by Adilandia

Desenul în creion

De mic copil mi-au plăcut creioanele. La școală eram mult mai fericită dacă puteam scrie cu creionul în loc de stilou sau pix. Poate și pentru că ai mai mult control având creionul într-o mână și guma în alta, când scrii sau când desenezi.
Tehnicile desenului în creion sunt crochiul și schiţa. Nu e vreo mare diferență între ele, ambele sunt folosite pe scară larga și presupun un desen rapid care redă în câteva linii trăsăturile principale ale unei figuri, ale unui obiect, sau ale unui peisaj. Durata de realizare și nivelul detaliului poate fi puțin mai mare în cazul schiței.
După secolul al XVI materialul folosit pentru confecționarea creioanelor a devenit grafitul. Înainte creioanele erau făcute din plumb sau argint. Egiptenii foloseau tulpini de bambus, stuf sau papirus prin care se turna plumb, iar în Roma Antica, se folosea “stylus”, o vergea metalică din plumb. După ce inventatorii creionului chimistul francez Nicolas-Jacques Conté  și arhitectul austriac J. Hardtmuth au reușit, prin amestecuri de grafit și argilă, sa obțină diferite sortimente de creion, astăzi putem folosi creioane de durităţi diferite : H=hard sau moi B=black . Ele sunt numerotate de la 6H (cel mai dur) , H5,H4,H3 , H2 apoi H pană la HB , iar cele moi de la B până la 9B (foarte moale). Pentru majoritatea scopurilor un creion HB sau mai moale este mai bun pentru că dacă îl păstrați ascuțit puteți trage linii fine la fel ca și cu un creion dur. Atenție însa fără să apăsați prea tare altfel linia capătă mai multă consistență.
O linie de creion nu iese însă niciodată negru pur, dar are un luciu metalic ușor strălucitor care dă un aspect atrăgător desenului.
Pentru negru mai intens și desene accentuate pe suprafețe mai mari se poate folosi cu mult succes cărbunele. El poate fi achiziționat în diferite calități și forme. Singurul impediment la cărbune după mine este că te murdărești foarte tare și îți trebuie multă atenție atunci când desenezi. Mai ales să nu te sprijini cu mâna pe hârtie că lași urme pe care nu le-ai dorit în lucrarea ta. Cărbunele oferă mai multă varietate texturii dar trebuie fixat cu un spray fixativ după finalizarea lucrării tocmai pentru că se șterge foarte ușor.

schit

Curiozităţi despre creioane :

  • Cel mai mare creion din lume “Castell 9000” se află în Kuala Lumpur, și are o lungime de 22 de metri
  • Cel mai scump creion din lume este fabricat de o companie o companie din Nürnberg Faber-Castel, din lemn de cedru și are incrustații de aur de 18 k și trei diamante prețul fiind de 20 000 de dolari.
  • Cu mina de grafit a unui creion se poate trasa o linie de 56,32 km.
  • Cel mai mare producător de creioane din lume este China
  • Creionul mecanic este un instrument mai modern, având la bază un mecanism care împinge mina de grafit și poate fi reîncărcat.
  • NASA si URSS pentru misiunile spațiale, au folosit creioane pentru că acestea pot scrie la gravitaţie 0, spre deosebire de pasta din pixuri care plutește în imponderabilitate.
  • Un brazilian Dalton Ghettia sculptează  miniaturi în mina creioanelor. În 25 de ani a făcut peste 100 de sculpturi pe care le dăruiește prietenilor.

Henri Matisse spunea: desenul înseamnă punerea unei linii în jurul unei idei. Să îți petreci timpul liber cu o foaie de hârtie și un creion este asemenea meditației… vă veți simți mult liberi și mai relaxați….. Iar dacă vreți să dați culoare gândurilor voastre folosiți creioanele colorate. Spor!

Joaca de-a grădinăritul

Un balcon cât mai colorat…

Cum vine primăvara simt o dorință aprigă de a mă înconjura de multă, multă culoare: roşu viu, galben eclatant, verde praz, violet electric, albastru turcoaz, cărămiziu strălucitor și portocaliu intens. O mare revărsare de culori aprinse care să îmi înveselească ochiul și poate chiar sufletul, căci nu degeaba se spune că starea de spirit este influențată de culoare.

Nu vă speriați că nu am de gând să port astfel de culori care deși sunt vesele și optimiste și se regăsesc   în colecțiile multor case de modă renumite, nu mă caracterizează. Chiar dacă în tendințele acestei primăveri (2017)  se înscriu culori în nuanțe vibrante: galben viu, albastru lapis, rosu flame, și rozul puternic,  vă mărturisesc că mie, când vine vorba de vestimentație, îmi place mai degrabă pe lângă negru și alb, paleta culorilor terne.  Poate ca ar merge și un kaki Kale sau un bej hazelnut catifelat  nuanțe care nu vor lipsi nici ele din colecțiile multor branduri cunoscute: Marc Jacobs, Ralph Lauren, Gucci, Phillip Lim, Balenciaga, și par destul de neutre pentru gustul meu.

Dar să lăsăm moda și să revenim la dorința mea de culori vii. De unde să le iau și unde să le pun ??..așa că mi-a venit ideea să îmi înveselesc un pic mica gradină de pe balcon, cu câteva flori frumos colorate. Pentru că nu am prea mult loc am ales flori mici, dar vibrante. Am dat fuga la magazin și am cumpărat semințe de panseluțe, sporul casei și ghețișoară Panseluțele sunt tare iubitoare de lumină și căldură și durează până în iulie. Sporul casei îmi place pentru că are florile viu colorate și ține până vara târziu, iar ghețișoara e preferata mea pentru explozia de culori mai ales că din experiența anterioară a fost floarea care a rezistat cel mai mult în mica jardinieră de pe balcon…hat  până toamna târziu, când au înflorit și crizantemele. Cât privește sporul casei sau Impatiens, nici nu am știut că e o plantă originară din Africa, eu am luat-o mai mult pentru interior până acum. E primul an când o pun afară așa că o să văd cum rezistă.

Desigur sunt multe alte flori pitice surâzătoare care ne pot înveseli gradina: primulele, nu mă uita, bănuţeii și chiar Kalanchoe planta zâmbetului, originară din Madagascar, care înflorește tot anul. Ei eu zic că avem de unde să alegem așa că, hai să grădinărim un pic! Voi ce grădinăriţi și când?

Morile de vânt de la Kinderdijk

Din ciclul Olanda pe opt roți (o mașina și două biciclete)

Dacă ești la Rotterdam e musai să mergi la Kinderdijk, și nu oricum ci pe două roți, mai ales dacă îți place să pedalezi. Drumul nu e lung. Din orice parte a orașului te-ai afla nu sunt mai mult de 15 km până la terminalul Krimpen aan de Lek unde un feribot te transferă în câteva minute pe partea cealaltă a râului Lek.

Noi am stat în estul Rotterdam-ului lângă parcul urban Kralingse Bos, o adevărată oază de liniște și calm întinsă pe 250 de ha. Jumătate din suprafața parcului este acoperită de pădure și pajiști iar cealaltă jumătate, de lac. De aici drumul a fost mai scurt cu 4 km.

Am plecat de dimineață, după micul dejun, luând-o către sud prin cartierul Prinsenland pe pista roșie special amenajată pentru biciclişti dar și scutere. Toată Olanda e împânzita de o rețea special construită pentru cicliști: fietstraten, străzi de mică viteză optimizate pentru  biciclete, unde cicliștii au prioritate în fața celorlalte mijloace de transport, sau fietssnelwegen,adică cycle highways , pentru drumuri lungi și pedalat rapid. Moda mersului pe bicicletă venită din Anglia și Statele Unite a prins repede în Olanda sfârșitului de secol XIX, așa că până în 1911 olandezii dețineau deja cele mai multe biciclete pe cap de locuitor din toată Europa.

Nu numai că e o placere să mergi cu bicicleta, dar e și foarte civilizat. Drumurile între orașe și sate sunt spectaculoase cu case cochete pline de flori, pavaje curate, copaci umbroși și indiferent spre ce loc te îndrepți nu ai cum să te rătăceşti datorită indicatoarelor speciale pentru cicliști. Și nici nu ai cum să te accidentezi, deoarece majoritatea intersecţiilor cu drumurile auto sunt semaforizate. Atenție însă la scutere care circulă și ele cum spuneam pe pista de bicicletă, cu viteză mai mare însă.

Prin 1940 Prinsenland era un cartier mărginaş împânzit de sere și pășuni. În acel an bombardarea oraşului Rotterdam din 14 mai a fost atât de puternică, încât suflul bombelor, nu numai că a spart geamurile micilor sere de lemn, dar a adus cu el chiar documente ale unor bănci spulberate de explozii. Astăzi vorbim de un cartier cu 8000 de case și blocuri mai înalte sau mai joase în mijlocul căruia se afla bazinul Ringvaartplas și un parc frumos amenajat cu locuri de joacă pentru copii. Aici mai este și un centru de noapte pentru tinerii fără adăpost administrat de Armata Salvării. Drumul cu bicicleta către Kinderdijk continuă spre sud urmând îndeaproape bulevardul Prins Alexanderlaan trece pe sub un alt mare bulevard ce poată numele lui Abram van Rijkevorsel, un politician olandez cunoscut pentru contribuția sa importantă la construcția căii ferate dintre Rotterdam și Germania, și continua pe lângă Algeraweg până la podul peste IJssel. După ce traversați podul pe pista dedicată, fie o luaţi la dreapta către Lekdjik pentru a merge pe chei urmând canalul Bakkerskil, fie drept peste câmpuri pe Tienweig până la feribotul de la Krimpen aan de Lek. Cu 1 euro și jumătate treceți în câteva minute cu tot cu bicicletă și iată-vă ajunși foarte aproape de morile de la Kinderdijk aflate în patrimoniul UNESCO:

Kinderdijk sătucul tradiţional etnografic aflat pe un polder* la confluența râurilor Lek și Noord se traduce Digul copilului. Numele vine de la o legendă populară din zonă care spune că în timpul unei mari inundații oamenii au văzut  plutind pe ape o pisică într-un legăn, care sărea speriată pe marginea acestuia, cînd într-o parte, când  în alta. Spre dimineață când apele s-au mai domolit  și s-au retras nu mică le-a fost mirarea oamenilor  să găseasca în leagănul de lemn  un copilaș care dormea liniștit și a cărui viață a fost salvată cu siguranță de pisică,  în încercarea ei de a păstra echilibrul micii ambarcațiuni improvizate, în apele învolburate.

Pentru că unele părți ale țării se află sub nivelul mării, Olanda are nevoie de un sistem de drenare și control al apei foarte bine pus la punct. În comitatul Alblasserwaard considerat a fi una dintre cele mai frumoase regiuni ale regatului olandez, locul unde se află și Kinderdijk, problemele cu apa au devenit tot mai evidente încă din secolul al XIII-lea. De-alungul timpului au fost săpate canale lungi pentru a scăpa de excesul de apă din poldere. Totuși metoda nu era eficientă pe termen lung, solul deshidratat fiind înghițit mereu de ape. Era nevoie așadar, de o altă metodă de a menține nivelul constant al apei în poldere și de a câștiga cumva controlul asupra apei. Soluția s-a concretizat în morile de vânt care aveau rolul de a pompa apa într-un rezervor până când râul atingea un anume nivel. Unele dintre morile de vânt sunt folosite și astăzi pentru același scop.

Colecția unică de 19 mori de vânt autentice de la Kinderdijk, care datează din secolul al 18 – lea, pare desprinsă parcă dintr-o carte de povești. Cadrul natural al locului te uimeşte pur și simplu prin simplitate și serenitate. E chiar idilic aș spune. Morile de vânt se înalță semeț peste ape ca niște cavaleri cu brațe puternice și domină tot ce mișcă în jur. Vântul foșnește unduind silueta subțire a trestiilor, libelulele, adevăraţi acrobați aerieni,  zumzăie către cer, iar dacă adaugi rațele și gâștele peisajul este complet. Mai departe, pe pajiști, trupurile masive al vacilor răsar din întinsul verde crud, iar casele se întrezăresc aliniate dincolo de canal aducând cu ele un suflu uman peste întinderile zonei. După ce am dat o tură prin împrejurimi, câțiva stropi răzleţi de ploaie ne-au îndemnat să intrăt să vedem cum arată o moară în interior. Dacă plimbare e gratuită, în schimb,  pentru vizitarea morilor, cele care sunt deschise și chiar funcționează, îți trebuie vreo 6 euro de căciulă. Când am ieșit, cerul stătea burzuluit tare, dar nu ne-am speriat și am hotărât să facem un mic detur către debarcader luând-o prin Kinderdijk pe malul râului Noord. Ploaia însă nu ne-a iertat și a tras o răpăiala de vară rece olandeză de ne-a făcut ciuciulete. Cum nu mai era chip să ne mai întoarcem pe bicicletă în Rotterdam așa uzi și puțin înfrigurați și pentru că se făcuse și târziu am luat waterbusul câtre  Rotterdam  (la prima stație Riddekerk schimbi dar nu-i bai că sunt sincronizate- vezi program aici http://wikitravel.org/en/Kinderdijk) cu părere de rău că nu am putut admira apusul în Kinderdijke. Oricum soarele se ascunsese după norii plumburii și nu dădea semne că mai dorește să iasă.  Doar în Rotterdam ne-a mai zâmbit puțin doar atât cât să nu ne lase să răcim.

Olanda este faimoasă pentru morile ei puse în mișcare de mâna nevăzută a zeului Eol. Toate sunt frumoase cu siguranță, dar mie cele de la Kinderdijk,  mi s-au părut de-a dreptul fantastice așa aliniate într-un peisaj salbatic și tăcut. Cuprinse  între cerul albastru și câmpurile pastorale brăzdate de canale,  morile de vânt,  rămân un simbol al puterii omului în încercarea de a supune natura.


*Polderul reprezintă un teren inundabil în regim natural, recuperat prin lucrări de îndiguire și desecare.

This slideshow requires JavaScript.

Piaţa Sarona în inima Tel Avivului

Piaţă urbană sau artă culinară?

Poziţionată în inima Tel Avivului, Piaţa Sarona vine cu un concept urban care combină lumea veche cu cea nouă. O piaţă gastronomică, plină de culoare şi arome, care îmbie trecătorii să savureze o gamă variată de produse, de la fel de fel de brânzeturi importate din întreaga lume, fructe de mare proaspete de la Oceanul Atlantic, şampanie franţuzească şi condimente din Orientul Îndepărtat, până la fructe şi legume din Emek Hefer şi Arava, miel şi carne de mânzat aduse de pe Înălţimile Golan, peşte proaspăt din Marea Mediterană şi o diversitate de soiuri de vinuri cu savoare locală sau din import, bere de tip boutique, ciocolată, produse de patiserie făcute manual, oţeturi balsamice, uleiuri şi sucuri naturale.

Un adevărat complex culinar, piaţa, construită de Gindi Holdings pe o suprafaţă de 8.700 de metri pătraţi, cuprinde în jur de 91 de magazine, standuri şi restaurante de toate categoriile şi are ca sursă de inspiraţie bine cunoscutele Borough Market din Londra, Chelsea Market din New York, sau La Boqueria din Barcelona.

articol-retail-house-sarona-0

Pe rafturile încărcate sau în oferta restaurantelor, gurmanzii vor găsi produse şi feluri de mâncare care sunt deja legende locale, şi mă refer aici la ramen-ul pregătit de Chef Israel Aharoni, specialităţile unice şi atât de îndrăgite ale lui Chef Moshe Segev, humusul lui Ali Karavan (Abu Hasan) de la Jaffa, produsele de calitate de la Fauchon Paris, brânzeturile de Bashar Fromagerie, ori felurile variate de halva din aşa numitul Regat al Halvalei.

Alături de nume sau branduri consacrate se remarcă însă şi antreprenori tineri, care vin cu concepte de cumpărare şi de consum noi, fie ca este vorba de vinuri, ustensile de bucătărie, prăjituri de casa, sau îngheţată home-made, făcută din fructe proaspete.

articol-retail-house-sarona-5

Amestecul atât de reuşit între urban şi rural fac din acest loc un punct de atracţie unic. Combinaţia de produse proaspete locale, regionale sau de import, cu accente tradiţionale sau contemporane, te încântă la tot pasul şi nu poţi să nu te opreşti să savurezi fie o patiserie delicioasă, un expresso italian – ca la carte, un prânz gourmet, o masă frugală, un dulce, sau pur şi simplu să te delectezi cu un pahar de vin, ori cu o bere artizanală. Iată aici, sub un singur acoperiş regăseşti întreaga artă culinară israeliană, dar şi cele mai bune ingrediente şi condimente pentru a găti acasă în familie. Piaţa Sarona nu este doar un loc pentru cumpărături cu un concept bine definit, unde mărfurile sunt aliniate într-un mod atractiv cât mai aproape de ochii, inima şi mâna clientului, ci un loc de divertisment şi învăţătură. Aici regăseşti un atelier de gătit Bishulim School, te bucuri de gustul uleiului de măsline direct din presa de măsline, testezi gustul şi aromele celor mai scumpe brânzeturi, poţi afla care este diferenţa între feluritele soiuri de tomate organice direct de la cultivatori şi poţi încerca cele mai proaspete produse de sezon sau dulciuri gourmet.

articol-retail-house-sarona-4

Sarona, piaţa urbană a Tel Avivului pune accentul pe servicii şi pe o experienţă unică la cumpărături, pe care nu o uiţi uşor şi pe care ţi-ai dori-o, într-un fel, să o aduci acasă.

This slideshow requires JavaScript.

Spiritualitate, frumusețe și atracții vîlcene

Mănăstirea dintr-un lemn de la Frâncești

Vremea începea să se încălzească ușor, așa că într-o dimineață de primăvară, chiar dacă puțin mohorâtă, sub norii răzleți de ploaie am plecat la drum să descoperim icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea dintr-un lemn.

Se spune că icoana a fost găsită în inima unui stejar de către un călugăr,- așa cum inserează în însemnările sale diaconul arab creștin Paul de Alep, călător pe meleagurile Țărilor Române -, sau poate de către ciobanul Radu pe timpul lui Alexandru Vodă, -așa cum atestă o mărturie scrisa a  Mitropolitul Ungrovlahiei, Neofit Crețanul. Oricare ar fi legenda, așezarea monahală de la Frâncești merită vizitată, nu numai pentru încărcătura spirituală, dar și pentru frumuseţea locului, și bunul gust pus  în slujba reamenajării  peisagistice de către maica stareță monahia Emanuela .

Întâi am admirat drumul de la intrare care era străjuit de sălcii pletoase,  curtea lavrei plină de flori, aleile pietruite cu grijă , coloanele ionice și fântâna arteziană. Apoi când am intrat în biserica de piatră ctitorita de Preda Brâncoveanu, bunicul lui Constantin domnul nostru martir, -deși și aici părerile sunt împărţite caci unele documente îl atestă pe Matei Basarab  ca fondator-, am simțit  imediat atracţia și frumuseţea impunătoare a Icoanei Maicii Domnului. Este strălucitoare la propriu și la figurat!. Pe mine m-a impresionat profund și m-a dus cu gândul la Madona Neagră de la Montserrat, chiar nu aș şti să spun de ce, pentru că cele doua se deosebesc ca formă și doctrină. Eu totuși am avut așa un  sentiment puternic că am mai văzut-o undeva … în alt loc?… sau în alt timp?….. Oricum specialiştii spun că în lume se mai păstrează doar trei exemplare asemenea celei de la Dintr-un Lemn.

Poate tocmai pentru că este atât de prețioasă, gurile rele mai cârcotesc pe ici pe colo, că icoana restaurată și păstrată acum în condiții deosebite de temperatură și umiditate într-o vitrină concepută special pentru ea prin grija Ministerului Culturii, nu ar fi cea originală.

Rămâne de văzut daca e cazul să dăm crezare unor intrigi atât de neortodoxe pentru că și eu ca orice credincios m-am rugat la icoana și cu siguranță vă voi tine la curent daca dorințele mele se vor împlini sau nu.

Povești emoționante despre minunile icoanei făcătoare de minuni mi-a depănat și Măicuța Andreea pe care am întâlnit-o la intrarea în biserică. Cu ochi strălucitori, cu zâmbetul pe chip și cu sufletul deschis și curat,  măicuța mi-a vorbit despre minunăția acestui loc binecuvântat de Dumnezeu. Mi-a spus cât de schimbată, de lucitoare si de frumoasă este icoana restaurată și ca odată cu desferecarea ei din haina de argint s-a  descoperit că e pictată pe ambele fețe. Pe spate fiind pictată scena Judecații de apoi. Doua ipostaze: deplinătatea iubirii și mântuirea.

01

Am urcat apoi  câteva trepte străjuite de doi  stejarii seculari și am ajuns la bisericuța mica de lemn construita chiar pe locul stejarului purtator de icoană. Făcută din bârne groase îmbinate fara nici un cui, în coadă de rândunică, m-am mirat să vad mai ales cât de mică este ușa care se spune că a fost construită special aşa ca icoana înaltă de 1,50 m și lata de 1,10 m  să nu poată fi scoasă din bisericuță. Se spune că la noi în țară mai sunt încă 22 de icoane făcătoare de minuni. Poate odată am să plec și în căutarea lor.

La plecare am admirat încă o data întreg ansamblu monahal,  Casa Domnească cu foişor pe stâlpi de piatră în stil brâncovenesc şi pictură de tradiţie bizantină, clopotniţa din zid construită în stil brâncovenesc în albastru ceruleum  și magnifica icoana a Macii Domnului. A și să nu uit să vă spun că întreg acest ansamblu a fost restaurat  înainte de 1940,  de către Ministerul Aerului și Marinei, de aceea a devenit în mod simbolic altar de închinare pentru aviatori și marinari.

Totul a fost minunat mânăstirea, drumul și chiar dacă nu a fost o zi însorită ne-am bucurat de alinarea blândă și caldă a unor stropi de ploaie tăcuţi, parcă  vrăjiţi și ei  de evlavioșenia locului.